Bansko, Bulgaria

Bansko este locul de nastere al poetului secolului 20 Nikola Vaptsarov si al iluminatilor Paisiy Hilendarski si Neofit Rilski.
Pana la 5 octombrie 1912, Baniçka (numele vechi al localitatii) a facut parte din Imperiul Otoman, dar s-a bucurat de o semi-autonomie oferita de sultan. Orasul era condus de un consiliu al batranilor. A fost incorporat in teritoriul actual al Bulgariei in 1912.

Bansko (in bulgara: Банско) este o statiune , aflata in sud-vestul Bulgariei, la picioarele Muntilor Pirin. E situata la o altitudine de 925 metri si este considerata cea mai bine dezvoltata statiune atat pentru sporturile de iarna, cat si pentru turism in perioada verii si e considerata a fi cea mai dezvoltata statiune de acest gen din sud-estul Europei. Varfurile muntilor din apropierea orasului, lacurile numeroase si padurile de pin au crescut atractivitatea zonei si au facut din Bansko un centru popular de recreere si de petrecere a timpului liber.
Statiunea este in plin avant al constructiilor, pana la statia de plecare a gondolei (construita in 2003), peisajul fiind cel al unei statiuni alpine. Hotelurile, aflate de-o parte si de alta a soselei sunt toate noi, construite recent, cu spatii generoase, cu centre de spa, wellnes, sali de conferinta, piscine interioare sau exterioare. Datorita constructiei hotelurilor, de la pensiuni pana la cele de 5 stele, a inflorit turismul, astfel incat pe stradutele din statiune si pe partiile de schi sunt turisti greci, englezi, turci si romani, bineinteles.
Gondola urca pana la aproximativ 1700 metri, are o statie intermediara si traverseaza, timp de o jumatate de ora peisaje care taie rasuflarea pana si a celui mai carcotas dintre turisti. Brazii sunt pana la inaltimea la care circula aceasta. In fata, apare Varful Todorka, in timp ce in spate se profileaza superba panorama a vaii, strajuita de cei trei munti: Rila, Pirin si….
La statia terminus a gondolei, un mini complex comercial, cu restaurant, fast food si bar e binevenit, atat pentru cei ce abia au ajuns, cat si pentru cei ce schiaza. Partiile de schi se intind pana la 2600 metri, de aici pleaca cateva telescaune spre cele mai frumoase partii, pana sus. Sunt partii pentru incepatori, dar si pentru cei avansati, iar zapada, de 3 metri, chiar si la inceputul lunii aprilie este perfecta. De-a lungul partiilor sunt 44 tunuri de zapada, pentru ca sa se poata schia in cele mai bune conditii cat mai mult timp. Sezonul de schi se incheie oficial in 15 aprilie, insa e greu de crezut ca cei peste 3 metri de zapada se topesc in cateva zile.
Am petrecut o zi superba in Muntii Pirin, la o temperatura de aproape 20 grade, in zapada ce stralucea mai puternic sub razele soarelui.
Pentru cei doritori de schi sau pentru cei ce doresc sa petreaca o zi in natura, aceasta este destinatia ideala. Din nefericire, drumul pana aici e lung, de peste 550 km din Bucuresti, astfel incat un weekend nu e deajuns.

HEVIZ, Ungaria- partea I

Considerente generale

  Heviz este o statiune termala, situata pe malul lacului cu acelasi nume in apropierea lacului Balaton, in Ungaria. Complexul balneoclimateric de aici a fost dezvoltat de-a lungul secolelor si e bazat pe 3 principii: efectul curativ al apei lacului, prezenta cadrelor medicale si posibilitatea consultarii si diagnosticarii in incinta bailor termale de catre cadre specializate.
 Istoria lacului dateaza de la mijlocul secolului 18 cand familia Festetics, proprietara acestuia a realizat efectul curativ al apelor. Intre 1795-1797 Gyorgy Festetics a construit pe malul lacului si pe lac o “casa de vindecare”, un sanatoriu plutitor. Acesta a fost inceputul. Apoi, mostenitorul acestuia a continuat constructia pavilioanelor. In 1866 a fost terminat, aratand aproximativ la fel ca acum.
 Nationalizat in 1948, complexul, devenit intre timp faimos s-a dezvoltat ca baza de tratament, s-a adaugat un spital de reumatologie, Sfantul Andrei, si in prezent dispune de un institut de cercetari si tratamente de balneoterapie. Suprafata bailor este de 620.000 mp.
Baile sunt indicate pentru diverse afectiuni, de la cele reumatice, la cele digestive.

Alpii

Traversarea Alpilor a fost  socanta. De la Salzburg la Graz am traversat Alpii prin zeci de tuneluri. Nu eram pregatiti pentru splendoarea muntilor din fata noastra. De-o parte si de alta a autostrazii se intind pasuni, case razlete, paduri. Pe langa noi se deruleaza lent, dar in fuga masinii peisaje de basm. Imi revin in minte povestile copilariei,  cu Heidi in Tirol. Iata-ma acum, aici, admirand frumusetea acestor munti. Din pacate, din fuga masinii... Din cand in cand, ca sa nu uitam totusi ca si austriecii se indeletnicesc cu cresterea animalelor, in masina intra un miros patrunzator …
 Muntii sunt taiati de autostrada, in stanga fiind culmile inalte, in dreapta, hauri adanci. Verdele crud al ierbii proaspat cosite se imbina armonios cu cel al brazilor . 
Soarele stralucea de dupa o alta culme, de dupa un alt varf se ridica in fata noastra, astfel incat cei 300 km sunt o feerie continua. Tunelele ce strapung muntii au diverse lungimi, ultimul fiind cel mai mare, in apropierea Grazului. Traversarea Alpilor pe autostrada Salzburg-Graz ne-a costat peste 30 euro, fiind mai multe statii de taxare pe traseu. A meritat insa toti banii, peisajele ce ni se derulasera prin fata ochilor fiind de-a dreptul fantastice.

Salzburg, Austria

Din Strassbourg am plecat spre Salzburg. Am traversat Germania in fuga, n-am oprit. Si chiar si asa, am ajuns in Salzburg tarziu, pe la 5 dupa masa. Nu mai erau locuri la Etap, la hotel, ajunsesem mult prea tarziu. Am cautat un alt hotel, am gasit unul in apropierea aeroportului.
Orasul este cunoscut ca fiind orasul natal al lui Mozart, dar in acelasi timp a fost folosit ca fundal al filmului “Sunetele muzicii”, film care prezinta peisajele din Austria, cu predilectie din Salzburg. Este totodata un puternic centru universitar al Austriei.
Centrul orasului- centrul vechi este in patrimoniul mondial din 1996. Arhitectura baroca a orasului include multe biserici faimoase: Catedrala din Salzburg, Franziskanerkirche- Biserica Franciscana, Sf Antonius Kirche, Biserica Universitatii, Biserica Sf. Anton, dar si Abatia Nonnberg a manastirii benedictine, fortareata Hohensalzburg, care domina orasul de pe deal, fiind unul din cele mai mari castele din Europa.
Ne-am oprit intai insa la Festivalul Berii, Augustinus Fest, ce avea loc in perioada 26-28 august la Braustube Mulln, Beraria Mulln. Am nimerit acolo din greseala. Urcasem in autobusul care ducea in centrul orasului, am intrebat calatorii unde trebuie sa coboram si o batranica simpatica aproape ne-a impins jos din masina la una din statii. Nu acolo era centrul. Dar, dupa ce am cautat pe harta luata de la hotel, am luat-o pe cateva stradute, sperand sa ajungem intr-o intersectie. Am ajuns la berarie…
O terasa ornata cu baloane viu colorate, plina de lume ce bea bere ne-a intampinat de la intrare. Muzica populara cantata de orchestra din gradina intretinea voia buna. Inauntru, la etaj, o sala mare de restaurant cu mici tarabe-magazin pe laterale, cu diverse specialitati: carnati, snitele, covrigi si alte delicatese. Noi ne-am luat cate doi covrigi mari cu susan si branza si am coborat la parterul berariei, de unde ne-am luat berea. De pe rafturile pline ne-am luat si noi doua halbe, am platit la casa doua beri (3.40 euro/bucata) si…distractia a inceput! Zgarcenia austriecilor – proverbiala de altfel am observat-o si aici. In loc sa isi cumpere de mancare, multi au preferat sa umple mesele cu caserole cu mancare adusa de acasa si au incropit un picnic la berarie, stropit cu o bere, ca sa se simta bine, in acordurile muzicii din gradina…
N-am putut sta prea mult sa chefuim impreuna cu ceilalti, desi am fi vrut sa mai stam, insa era deja tarziu, orasul ne astepta.

Dar nu se aseamana nici pe departe cu celelalte orase vazute. Poate si pentru ca am ajuns noaptea in oras, totul parea intunecat si, acolo unde era lumina, aceasta parea firava. Aici nu mai era luminat feeric orasul, erau doar cateva beculete si atat. Sunt zgarciti rau austriecii. Ne-a lasat un gust amar, pentru ca orasul e superb ziua, in schimb noaptea parca esti in oraselele noastre de la munte. Am vazut de pe autostrada orasul a doua zi si e pacat ca noaptea nu il lumineaza sa fie asa cum e in realitate. E construit de-a lungul unei stanci foarte inalte, sunt case care sunt lipite de stanca si drumul trece la un moment dat pe dedesubtul unei case. Locuinta e deasupra soselei. E foarte frumos, vazut insa la lumina.
Cu greu am gasit in intuneric casa natala a lui Mozart, atractia orasului de fapt. Familia Mozart este inmormantata intr-o mica capela din orasul vechi. Wolferl, asa cum e alintat de localnici a devenit emblema orasului. Suvenirurile de aici I-au imprumutat chipul. Vestitele praline Mozart sunt de aici, in magazine sunt etalate cani, farfurii ornamentale cu chipul lui.