duminică, 20 septembrie 2009

Tutrakan, Bulgaria

Suntem pe malul Dunarii, vis-a-vis de Oltenita la Turtucaia, un orasel mic, dar care respira istorie in orice coltisor te-ai afla. Aceste imagini sunt surprinse la sfarsitul primaverii, in parcul de pe malul drept al Dunarii.



Parcul Dunav, de pe malul bulgaresc i nu este aglomerat nici chiar in weekend-uri, aceasta si pentru ca orasul are o promenada de-a lungul fluviului de cativa kilometri.
Petele de culoare inveselesc peisajul si incalzesc atmosfera. Suntem printre putinii turisti care viziteaza orasul, si aceste pasteluri ale naturii ne zambesc cu delicatete.
Setea ne-o potolim la un izvor aflat in imediata vecinatate a falezei Dunarii, de unde se poate urca pe trepte pana sus, in varful dealului, acolo unde este centrul orasului. Alternativa o reprezinta soseaua, care inconjoara delicat dealul pana spre turnul de televiziune.
Unele urca, altele coboara...

vineri, 28 august 2009

Burgas, Bulgaria

Burgasul este un oras la malul marii. Atat stiam pana nu demult. Si ca e portul principal al Bulgariei la Marea Neagra. Revelatia am avut-o cand am descoperit intr-un week end farmecul unui oras turistic, o faleza la mare, o statiune, mai mult pentru turistii bulgari, dar plina de lumini.
De la balconul hotelului Parc, situat intr-un inens parc, se vede o expozitie de scupturi in nisip, luminata feeric noaptea.
Acesta e parcul, in zare e marea, cu o plaja superba, ingrijita, cu salvamari, umbrelute, sezlonguri si foarte multa lume la sfarsit de saptamana.
Plaja este una din putinele la Marea Neagra cu nisip negru, o ciudatenie, care insa se integreaza in peisaj.
Noaptea, pe faleza terasele si restaurantele, care in timpul zilei sunt la fel de tacute ca si noaptea (exceptie facand 2-3, unde muzica rasuna la fel ca la noi, pe litoral) sunt o feerie de lumini, atragand privirile trecatorilor si nu numai.
Clubul de wind surf...bulgaresc.
La revedere, pana la anul!

joi, 27 august 2009

Balci, Kliment, Regiunea Shumen, Bulgaria

Un balci ca in copilarie... asta am gasit in drumul spre Burgas, intr-o zi fierbinte de august, inaintea Sfintei Marii. Un balcu cu tarabe pline cu dulciuri, turta dulce, alvita, prajiturele, dar si mici, desi ne batem cu pumnii in piept ca sunt romanesti.
Tarabe cu ochelari de soare, incaltaminte si haine... totul pe un fundal muzical. Carusele si calusei, jucarii pentru copii si multa veselie intr-un sat din Bulgaria, de etnie turca. Pentru ca aici majoritatea vorbeau nu bulgara, ci turca. Masini de Istanbul pe drum demonstrau ca nu era doar o simpla sarbatoare a Sfintei Maria, ci o intregire a familiilor de turci.
Am gasit aici colonia turceasca care e deosebita. Am gasit-o numai in Turcia, acum ne-am refacut stocurile din Kliment.
Ne-am simtit din nou copii, am fost pentru cateva minute bune teleportati in copilarie, atunci cand savuram orice eveniment de acest gen, am trait o stare de fericire pentru ca, de ce nu, fiecare isi doreste macar pentru o clipa sa redevina copilul fara griji de altadata.

vineri, 7 august 2009

VELIKO TARNOVO, Bulgaria


Orasul este situat in partea central-nordica a Bulgariei. Deseori a fost numit ca fiind “orasul tarilor”, datorita maiestuozitatii cladirilor, a castelului impunator, si e situat de-a lungul raului Yantra. 
Este un centru important turistic deoarece aici a fost cea ce a doua capitala a Imperiului Bulgar, una din cele mai vechi asezari din Bulgaria, cu o istorie milenara. Arhitectura deosebita a zonei atrage turistii, aceasta si pentru ca de aici se pot face scurte excursii in apropiere unde sunt rezervatia arhitecturala Arbanassi (la 4 km) si muzeul etnografic de la Gabrovo (la aproximativ 20 km).
In fiecare an are loc aici festivalul international de folclor in luna august.
Orasul vechi este situat pe 3 coline. Dealurile Tsarevets, Trapezitsa si Sveta Gora se ridica maiestuoase deasupra meandrelor raului Yantra. Acestea ofera o panorama superba asupra orasului, ce pare mult mai mare decat in realitate privit de sus.
Trapezitsa este dealul pe care s-au construit multe biserici si unde nobilimea de odinioara isi avea resedintele. Aici au fost descoperite urme ale prezentei umane datand din sec. 3 I.C.
Ca fosta capitala, orasul are un aer cosmopolitan, fiind unul din principalele centre administrative, economice si culturale. 
Strada Samovodska e una din atractiile turistice, casele de aici sunt renovate, functionale, transformate in mici ateliere de manufactura, cafenele in stil turcesc, mici pravalii cu suveniruri.  Un mic magazin de suveniruri...

O oprire scurta pentru cafea devine astfel un act cultural. Cafeaua turceasca servita la nisip intr-o atmosfera intima, cu un baton de susan alaturi este excelenta. 

miercuri, 5 august 2009

Hai-hui prin VELIKO TURNOVO, Bulgaria

Cateva imagini surprinse prin orasul V eliko Turnovo, o invitatie pentru cei dornici de frumos.
Stradutele sunt inguste, astfel incat mersul pe jos devine obligatoriu, mai ales ca intreg oraselul- cel putin in zona veche, a centrului istoric ofera o panorama superba a raului Yantra, pe de o parte, si a caselor, pe de alta.

Pentru ca vorbele sunt goale in fata frumusetii, imaginile spun mai multe...

miercuri, 29 iulie 2009

ARBANASSI, Bulgaria


Asezarea de la Arbanassi e situata pe un platou inalt cu vedere spre dealurile Tzarevetz si Trapezitsa, la 4 km de Veliko Turnovo. Se remarca prin casele impresionante construite din piatra si bisericile cu interior bogat ornamentat, sculptat in lemn si picturi din secolele XVI-XVII. Printr-un decret al tarului a fost numita intreaga asezare statiune, iar din 2000 este “monument arhitectural”.

Alte izvoare apar in perioada lui Sigmund Bathory din 10 ianuarie 1595. Este mentionat si de episcopul catolic din Sofia Petar Balishic ce a vizitat Veliko Turnovo in 1640. El scrie ca sus in munti este o asezare de unde se poate vedea intregul oras Veliko Turnovo cu aproape 1000 case, locuit de boieri, impreuna cu taranii pe care ii au pe mosii.

Casele si cele 5 biserici construite in acea perioada sunt dovada a prosperitatii lor economice. In anii 1792, 1798, 1810 invaziile kurjali au distrus satul, I-au dat foc, apoi holera a determinat ca populatia sa paraseasca locurile si sa se mute in Valahia si Rusia. Dupa 1810, aici s-au stabilit bulgarii din Elena si Triavna. Acestia insa nu au mai putut egala prosperitatea din perioada secolelor anterioare.

Casele din Arbanassi sunt construite in intregime din piatra, aratand ca niste mici fortarete. Sunt similare cu cele din Veliko Turnovo, insa mai impunatoare, fiind case de boieri instariti.

Pentru protectia intrusilor acestea au ziduri inalte, construite de asemenea din piatra, cu firide pentru paznicii de noapte. Ferestrele sunt mici si cu zabrele din fier. Acestea sunt casele reprezentative pentru asezarea din munti, renumita acum, punct de atractie in itinerariile turistilor.

Casele de azi sunt construite in acelasi stil. Fiecare casa e inconjurata de ziduri inalte, fiecare are gradini amenajate atat pentru confortul estetic, cat si gastronomic. In curtile caselor de odinioara sunt terase, oaze de liniste, unde turistii se pot relaxa si lua masa. Printre mese, la complexul Izvora curge un paraias, care se varsa intr-o minipiscina, peste care trece un podet. Miniaturale, desigut, insa cu mult bun gust.

Insa imaginile vorbesc mai mult decat cuvintele, asadar va invit la o plimbare virtuala.

Sunt numai 200 km din Bucuresti, asa ca oricand Arbanassi are portile deschise pentru oricine doreste sa il viziteze.

joi, 23 iulie 2009

Ezeretz, Bulgaria-partea a III-a

Un apus de soare perfect, pe o plaja la fel de perfecta, plaja noastra draga de la Ezeretz...
O mare a noastra, o plaja a noastra, medicamentul perfect pentru linistirea sufletului. Am indragit bucatica aceasta de rai, aceasta plaja de la Ezeretz pentru ca ne ofera linistea dupa care tanjim atat de mult. Totul este aici doar zgomot de valuri care se sparg la tarm, unduitoare ape care soptesc mereu o noua poveste...
Iar atunci cand pe plaja fiind, soarele se ridica din mare, iar pescarusii anunta o noua dimineata, abia atunci poti spune ce e fericirea...
Acesta e rasaritul de soare la Ezeretz. Aceasta e plaja. Iar noi, cei ce petrecem din cand in cand acolo clipe minunate suntem recunoscatori ca exista asemenea locuri.

duminică, 21 iunie 2009

Ruse, Bulgaria


Primavara la Ruse... o zi de aprilie, cu soare, numai buna de hoinareala, unde altundeva decat prin Ruse? Un oras cu stradute cochete, cu piete largi si pline de verdeata.Parcul central al orasului este o oaza de liniste. Bancile sunt asezate din loc in loc, de-a lungul aleilor, iar linistea e sparta cateodata de glasurile vesele de copiii ce alearga fara grija.
O plimbare prin oras...
Si o cafea dupa intreaga expeditie, binevenita, in parcul preferat...

sâmbătă, 20 iunie 2009

Tutrakan, Turtucaia, Bulgaria


Cartierul pescarilor este monument UNESCO, patrimoniu national, loc in care casutele vechi, desprinse parca din povesti reincep sa capete viata. Au fost renovate o parte din ele, altele asteapta la rand. Farmecul este dat de stradutele inguste, pavate cu piatra, construite la inceputul secolului trecut.
Toate sunt in stil traditional, cu colturile cu lemn, vopsit in maro, ce contrasteaza puternic cu albul casei. cele mai multe au parterul construit din piatra de rau, iargardul e inalt, astfel incat intinitatea din interior este asigurata.
Unele casute sunt atat de mici, incat e de mirare ca acolo locuiesc inca oameni... par a fi niste casute de papusi, mici, scunde, dar, fiecare in parte are farmecul ei...