LUXEMBURG

Marele Ducat al Luxemburgului este “mare” doar in ceea ce priveste denumirea. Are o suprafata de 2586 Kmp, iar populatia e sub o jumatate de milion. Cu toate acestea, anual numarul turistilor depaseste de 10 ori pe cel al rezidentilor.
Aceasta pentru ca este un taram de vis, cu peisaje fantastice, dealuri, campii si paduri alternand la fiecare pas. Istoria ducatului incepe odata cu constructia Castelului Luxemburg, in 963. In jurul acestei fortarete s-a dezvoltat un oras care a devenit un nucleu important comercial. Dupa revolutia belgiana, teritoriul a fost injumatatit, partea vestica, francofona a tarii a revenit Belgiei. Desi mic, “marele ducat” este membru fondator al NATO si ONU din 1946, iar din 1957 a devenit unul din cele sase state fondatoare a Comunitatii Economice Europene, adoptand moneda unica, euro din 1999.

Drumul nostru din Anvers spre Luxemburg a trecut prin Muntii Ardeni, aflati atat in Belgia, cat si in Luxemburg. Acestia sunt formati din dealuri si munti josi. Cel mai inalt este Buurgplaatz, de 559 m, aflat in partea de nord a tarii. Agricultura ducatului este bazata pe mici ferme familiale, intalnite de-a lungul drumului.
Centrul vechi istoric si fortificatiile orasului Luxemburg sunt inscrise din 1994 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Acestea ocupa o suprafata importanta a orasului, acesta fiind de fapt atractia turistica principala.

De la intrarea in ducat, atmosfera parca e mult mai destinsa. Asta pana am oprit in prima parcare de pe autostrada, intesata si foarte aglomerata. Motivul pentru care am oprit a fost sa facem plinul si sa ne pozam cu o masinuta de curse galbena cu numar nemtesc, aflata la rand la alimentare.

Nu numai noi am fost curiosii care au privit lung masina, ci si alti turisti, aflati in parcarea din spatele benzinariei, la fast-food-uri.
La intrarea in oras este un parc de distractii, cu o roata imensa, ce ne-a adus aminte de Praterul vienez. Noi insa am cautat centrul orasului. Am oprit intr-o parcare, de unde am putut admira panorama orasului Luxemburg, vazuta de langa Catedrala Notre Dame.

Si un superb covor de verdeata ne-a intampinat:


Terase superbe cu covoare uriase de flori erau la picioarele noastre, iar mai jos, un pod se unduieste peste un hau. Dedesubt, apa curge lin printre copaci. De aici, de langa catedrala, drumul urca spre centrul nou, comercial al orasului, pe care l-am parcurs rapid, dupa ce ne-am ospatat cu o portie de “Frittes”- Cartofi prajiti, sau coboara spre centrul vechi.
Nu lipsesc din peisaj magazinele de lux: Versace, Cartier, Hugo Boss. Cum insa e duminica, magazinele sunt in majoritatea lor inchise, asa ca nemaifiind tentatie, am putut trece mai departe.

Intr-o piateta din centru nou, un grup colorat de soldati, cu instrumente muzicale in maine se pregateste probabil de vreun spectacol ori parada militara. Sunt barbati imbracati soldateste, doar ca au pantaloni albi si tunici lungi, negre, peste genunchi, cu fireturi si epoleti rosii pe umeri si poata sabii la brau. In spate au rucsacuri maro, militare si in cap poarta caciuli inalte, negre cu borduri rosii. Sunt o prezenta insolita in orasul ce dormiteaza in dupa amiaza de duminica.

N-am reusit sa deslusim ce pregateau, asa ca am plecat mai departe.
Traseul pana in orasul vechi se poate parcurge cu un trenulet descoperit, cu un autobuz ce ofera “city sightseeing” sau… pe jos, asa cum am facut noi.

De-a lungul drumului, strajuiesc zidurile vechi ale orasului, turnulete si refugii cu bancute de unde se poate admira privelistea care se dezvaluie in vale. Orasul vechi il putem admira ca din avion de pe platoul Rham, fortificatia Grund, care margineste orasul vechi.

Aici sunt ruinele unui castel, Sigefroi, de unde admiram orasul vechi, aflat la cativa zeci de metri sub noi.

Rozeta aflata aici ne spune ca altitudinea este de 289 metri. Drumul coboara pana la castelul Bruecke, construit la 1756 spre fortareata Wenzel, de-a lungul traseului cu acelasi nume, fortareata aflata in mijlocul unei oaze de verdeata, o dantelarie florala, de arta.

Traseul Wenzel coboara pe sosea, apoi pe o poteca pana la malul raului.



Castelul este inconjurat de raul Alzette, pe malurile caruia s-au construit fortificatiile, peste care trec poduri incantatoare. Acum aceste cladiri sunt bijuterii arhitectonice, pastrate excelent, adevarate monumente de arta, unele sunt case proprietate personala, altele sunt muzee.

Ajunsi la rau, am putut admira gradinile cu flori si pomi fructiferi, aranjate astfel incat sa fie demne de orice gradina botanica si cateva gaste care se scaldau, fara fasoane in apa lina, cristalina a raului.

Gradinile sunt atat de colorate incat am avut impresia la prima privire ca sunt cu flori. Insa, dupa o privire mai atenta am descoperit ca erau gradini de zarzavaturi, atat de frumos aranjate si inconjurate cu garduri vii, incat prima impresie se accentueaza. Sunt gradini superbe, iar pentru ilustrarea acestei afirmatii, pozele sunt revelatoare.
Vazute de jos, zidurile orasului par mult mai impunatoare. Abia ajunsi langa rau, am realizat cat de fortificat era orasul in trecut.
Un popas obligatoriu la o berarie, o bere Guiness si…pe alta data!