Calatori prin lume

ROBINSON SUNSET HOUSE Lagadin Macedonia

2010-11-14T10:33:00.001-08:00

Cand am facut rezerervarea pe net la “Robinson Sunset House”, am fost atrasi de peisajul din fotografiile postate pe cele doua site-uri

http://www.hostelbookers.com/hotels/macedonia/ohrid/51071/

http://www.hostelworld.com/hosteldetails.php/Robinson-Sunset-House/Ohrid/40944

Am citit ca sunt aproape de lac, la 200 metri, in padure. Realitatea a intrecut asteptarile. Vila e solitara, sus, pe deal, in padure. A fost ceva mai dificil pana am descoperit drumul care urca la ea. Imedit dupa ce se iese din Lagadin, venind dinspre Ohrid se face un drum la stanga, ce urca pana in curtea vilei. Din curtea pensiunii, se coboara spre lac pe un drum in zig-zag, printre Pensiunea RUBAN si o vila privata.

Acestea sunt scarile pe care urcam spre vila.

Vila are 5 camere de inchiriat, plus camera noastra- a sasea.

Proprietarii locuiesc si ei tot aici. Vila are alura unei cabane de munte, a fost construita de Andon Misevski si sotia lui, Tatiana (Tania).

Terasa unde se poate lua masa e superba, construita in patru nivele, la fiecare din ele sunt mese, astfel incat fiecare locatar sa poata sta la masa nestingherit de nimeni. In fata camerelor sunt masute si scaune, si ceva mai jos, in curte, un bazin pentru copii .

Un iepure si doua testoase (din care una adusa de noi de pe drum- ca uite-asa suntem acum si salvatori de testoase!) sunt locatarii gradinii.

Seara admiram apusul, nu degeaba vila avea aceasta denumire, si soarele se ducea la … albanezi, de partea cealalta a lacului. Si de fiecare data, la asfintit era altfel, de fiecare data priveam ca si cand ar fi fost pentru prima data lacul cu reflexele pe care le facea apa in asfintit. Lacul se colora, apa devenea din portocalie-rosietica, apoi trecea discret spre galben stins, pe masura ce soarele apunea in spatele muntilor Albaniei

Cum am ajuns, am fost intampinati de Andon si Mihail, baiatul lui cu cate un paharel de rachiu.

Ne-a placut amabilitatea lor, ca si bucuria ca i-am gasit fara sa fi fost nevoie sa ii sunam (asa cum fac majoritatea celorlalti).

Am fost singurii romani, ceilalti locatari ai vilei au fost polonezi si macedoneeni. Dar am reusit sa ne intelegem unii cu altii in engleza, astfel incat, spre sfarsitul sejurului sa fim ca o mare familie.

Andon si Tatiana- proprietarii vilei ne-au ramas prieteni.

LAGADIN, Lacul Ohrid, Macedonia

2010-09-27T08:42:00.000-07:00

Am stat in Lagadin 2 saptamani. Am avut rezervare pentru 7 zile, dar, cum niciodata nu stii ce te asteapta, am ramas doua...
Este o mica statiune la 8 km de Ohrid, orasul aflat pe malul lacului cu acelasi nume. Localitatea s-a dezvoltat de-a lungul tarmului lacului. Acum aici sunt vile, unde se inchiriaza camere, pensiuni si doua hoteluri.

Plajele din Lagadin sunt cu pietre, iar in apa sunt tot pietre, cel putin la mal. De aceea, este recomandat ca, pentru evitarea ranirii picioarelor, baia in lac sa se faca cu pantofi de plaja. Albania e in partea cealalta a lacului, la cativa km departare. Apa lacului e racoroasa, dulce, cu un gust de proaspat, revigorant.

Apusul e parca si mai frumos cand stai pe plaja, fara griji...

Pe malul lacului, copiii stau cu piciorusele in apa, rad si se joaca. Construiesc castele din pietricele… Plaja e ingusta, de cativa metri, dar copacii ofera un adapost perfect umbros atunci cand afara sunt peste 30 grade.

Plaja 11 este la iesirea din Lagadin, amenajata cu paturi pentru relaxare, banci, sezlonguri si umbrelute. Este mai putin aglomerata decat cealalta, dar o intrece in frumusete.

Ambele plaje sunt perfecte pentru o zi de relaxare, dar noi am preferat de fiecare data plaja neamenajata, aflata intre cele doua, in dreptul unui palc de stuf, vis-à-vis de vila Kumani. In apa era nisip, nu mai erau pietre, de aceea am ales acelasi loc de plaja. Se aglomereaza seara, cand cei din Ohrid, localnicii vin sa faca o baie. Si, cum in Ohrid plajele sunt mici si aglomerate, prefera sa vina aici.

Vilele ce inchiriaza camere ofera turistilor sezlonguri si umbrelute, incluse in costul camerei. Asa ca in dreptul fiecarei vile se afla locatarii acesteia. In scurt timp i-am identificat pe toti. Alti proprietari de vile aveau barci cu motor, invitandu-sii clientii la cate o plimbare pe lac. Este o concurenta intre acestia in a oferi cele mai bune servicii clientilor, astfel incat de aici castiga turistul.

Am observat ca cei ce locuiau la Robinson Sunset, acolo unde am stat si noi (prezentarea vilei urmeaza!) faceau plaja in acelasi loc in care eram si noi. O lege nescrisa, ca fiecare sa fie in dreptul vilei in care locuieste a functionat pentru toata lumea.

Sunt 2 supermarketuri in Lagadin: unul micut, dar foarte bine aprovizionat, de unde toti cumparau berea cea mai populara:”Krali Marko”, ce aici era 70 mkd (app 5 ron) si un supermarket mai mare, Nikle, ce avea in fata o terasa cu internet wireless. Cei mai multi stateau u laptopurile in fata (sau cu telefonul mobil, in cazul meu), dar si cu o bere rece, cumparata din magazin.

In ambele magazine preturile erau mai mult decat decente. (1 kg de rosii, castraveti sau ardei costa 50 mkd, mai putin de un euro, app 4 ron, 1 kg lapte 30 mkd, app 2 ron, cascavalul era 250 mkd- 17 ron/kg, iaurtul de jumatate kg 15 mkd, adica 1 ron).

Intre cele doua magazine este o taraba cu fructe si legume, foarte bine aprovizionata.

Monumentele din OHRID, MACEDONIA

2010-09-26T08:18:00.000-07:00

In centrul orasului vechi, imediat dupa Muzeul de Arhitectura se inalta biserica Sf. Sofia, biserica ce a fost construita pe fundatiile unei basilici din perioada pre crestina de catre arhiepiscopul Lav/Leo (1037-1056).

Stradutele orasului vechi sunt specifice epocii medievale, pietruite, in panta, uneori, pantele sunt atat de abrupte, incat cu greu poti crede ca circula si masini.
Si totusi, fiind cu sens unic (altfel nici nu s-ar putea, fiind inguste atat cat sa incapa o masina), masinile circula chiar daca uneori par a fi aproape de a se rasturna cand urca. O singura plimbare cu masina pe aici si ai garantata sauna! Cel putin pentru noi, neobisnuiti cu asemenea strazi, a fost suficienta o plimbare cu masina, pentru ca restul concediului sa ne declaram pietoni!

Biseria Iovan Kaneo este construita pe o stanca deasupra lacului, la inaltime.

De aici se poate admira panorama lacului, si, in fata bisericii sunt banci pentru cei doritori de privelisti frumoase. Biserica are forme constructive armonioase, frescele sunt semnificative pentru arta secolului 13, cand s-a construit biserica. Inauntru, spatiul e foarte mic, daca intra 5-6 persoane e deja inghesuiala, dar a meritat sa aruncam o privire.

Noaptea e insa mai spectaculoasa. De pe plaja se vede stanca pe care e biserica, luminata din toate partile. Am avut privilegiul de o admira in toata frumusetea intr-o noapte speciala, de la terasa unui mic restaurant pescaresc.

Orasul vazut de sus, noaptea pare feeric, de parca mii de licurici s-au inteles sa-l aslteze din toate partile.

De aici se urca dealul mai departe spre situl arheologic de la Plaosnik, unul din cele mai linistite locuri ale vechiului oras.

Ruinele basilicii de aici au fost puse in evidenta de acoperisul in relief construit pentru a da o idee despre marimea acesteia. Basilica a fost construita in secolul 5, in perioada in care orasul Lychnidos era un centru religios puternic al intregii regiuni. Am aruncat o privire scurta asupra mozaicurilor din basilica, apoi, din pacate a trebuit sa plecam.

La intrarea in situl arheologic sunt vanzatori de suveniruri, si preturile acestora sunt mult mai mici decat cele din magazinele din oras. Si ei au perle, lantisoare si diverse alte mici maruntisuri.

De aici pana la fortareata tarului Samuil sunt doi pasi. Fortareata a fost construita pe dealul care strajuia orasul, avand ca principal scop apararea acestuia, dar era si resedinta tarului, atunci cand acesta se afla in oras.

In perioada bizantina, Ohridul era un centru important cultural si comercial, iar fortareata a fost construita in perioada domniei tarului (976-1014) si a fost capitala statului acestuia. In acea perioada populatia orasului ajunsese la 30.000 locuitori. (acum sunt 40.000 locuitori).

Zidurile sale erau impunatoare, avand 3 km lungime si 16 metri inaltime. Azi sunt inca in picioare 18 turnuri si 4 porti, iar mare parte din zidurile cetatii au fost reconstruite, pentru a reda maretia de odinioara vizitatorului.

De sus, de pe crenelurile cetatii, panorama e fantastica, inspre vest se vede cartierul albanez al Ohridului, si, mai departe, orasul Struga, inspre est si nord se intinde orasul, iar lacul e completarea fireasca pentru un peisaj demn de expozitiile fotografice.

Intrarea in interiorul fortaretei costa 15 mkd/persoana, adica 1 ron.

Panorama orasului, vazuta de la cetate

Si pentru ca imaginea orasului sa fie completa, o ultima privire spre teatrul antic, unde au loc vara diverse manifestari, de la festivalul cantecelor balcanice, la spectacole de muzica clasica.

Si o pizza ce a incheiat turul nostru de o zi prin Ohrid...

OHRID, MACEDONIA

2010-09-26T08:12:00.000-07:00

In vara aceasta ne-am petrecut concediul in Bulgaria, Macedonia si Albania. O sa prezint cateva locuri fumoase pe unde am fost, oameni pe care i-am intalnit si momente memorabile petrecute alaturi de prieteni dragi.

Si cum Macedonia a insemnat foarte mult pentru noi, o sa incep cu cel mai frumos oras al ei: Ohrid.

Generalitati

Ohrid este una din cele mai vechi asezari in Macedonia. Orasul actual Ohrid, aflat pe malul lacului cu acelasi nume, este construit pe ruinele vechiului oras Lychnidos (datand din secolul 3 I.C.). In cel de al doilea secol, romanii au ocupat orasul si au construit Via Egnatia, un drum care duce de aici la Roma.

Istoria orasului e zbuciumata: a trecut apoi sub stapanirea bizantina, iar din secolul 6, triburile slave s-au asezat aici. In 879 Ohrid a devenit un centru important episcopal. Aici s-au stabilit in 886 Sf. Kliment si Sf. Naum, doi discipoli ai fratilor misionari Kiril si Metodij, cei care au pus bazele religiei ortodoxe pe aceste meleaguri. In perioada acestora, Ohridul s-a dezvoltat si a devenit un centru cultural si religios important al regiunii.

De altfel, atat pentrui Macedonia, cat si pentru celelalte tari slave, acestia sunt personalitatile importante- atat pentru contributia lor la introducerea alfabetului chirilic, cat si pentru aportul lor religios.

Plimbarea noastra prin Ohrid a inceput intr-o zi frumoasa de vara, la doua zile dupa ce am ajuns in Macedonia din cartierul turcesc, o zona cu o straduta pietonala, cu pravalii de-o parte si de alta, in care se vindeau mirodenii, frizerii, ateliere de tamplarie, magazine de pantofi si suveniruri. E o parte a orasului mai mult pentru cei de aici, se simte un aer de normalitate, fara acel ceva care trebuie afisat in fata turistilor.

Aici doi batrani stau in fata atelierului de croitorie, pe scaunele mici, povestind, altii se plimba agale pe strada, fara sa se sinchiseasca de ceilalti, si, in general viata se desfasoara ca-n familie. O mare familie.

Ceva mai incolo, dincolo de fantana arteziana, de unde incepe Ulita Targovska, partea comerciala si orasul vechi, se aud zumzetul si forfota caracteristice zonelor comerciale. Aici sunt magazine de bijuterii, cu perle (traditionale de Ohrid, aproape opace, de un alb stralucitor, in mai multe ape), aur si argint, magazine de suveniruri, sau de incaltaminte-marochinarie, imbracaminte. De la cele mici, de familie, la cele de firma, toate magazinele imbie prin bun gust si decoratiuni ale vitrinelor care sa sara in ochi si sa invite pe cel ce priveste inauntru.

Orasul e plin de viata in lunile de vara, atunci cand turistii, cu predilectie cei macedoneeni, dar si polonezi si sarbi impanzesc stradutele micute. Si cum terasele sunt la tot pasul, si noi, in vacanta, primul popas e obligatoriu la o bere, dupa ce am trecut prin fata Muzeului de arheologie, fosta casa a fratilor Robev, constructie magnifica din secolul 19 ce impresioneaza prin frumusete si bun gust. De aici incepe propriu-zis orasul vechi.

Tutrakan, Bulgaria

2009-09-20T09:50:00.000-07:00

Suntem pe malul Dunarii, vis-a-vis de Oltenita la Turtucaia, un orasel mic, dar care respira istorie in orice coltisor te-ai afla. Aceste imagini sunt surprinse la sfarsitul primaverii, in parcul de pe malul drept al Dunarii.

Parcul Dunav, de pe malul bulgaresc i nu este aglomerat nici chiar in weekend-uri, aceasta si pentru ca orasul are o promenada de-a lungul fluviului de cativa kilometri.
Petele de culoare inveselesc peisajul si incalzesc atmosfera. Suntem printre putinii turisti care viziteaza orasul, si aceste pasteluri ale naturii ne zambesc cu delicatete.
Setea ne-o potolim la un izvor aflat in imediata vecinatate a falezei Dunarii, de unde se poate urca pe trepte pana sus, in varful dealului, acolo unde este centrul orasului. Alternativa o reprezinta soseaua, care inconjoara delicat dealul pana spre turnul de televiziune.
Unele urca, altele coboara...

Burgas, Bulgaria

2009-08-28T10:19:00.000-07:00

Burgasul este un oras la malul marii. Atat stiam pana nu demult. Si ca e portul principal al Bulgariei la Marea Neagra. Revelatia am avut-o cand am descoperit intr-un week end farmecul unui oras turistic, o faleza la mare, o statiune, mai mult pentru turistii bulgari, dar plina de lumini.
De la balconul hotelului Parc, situat intr-un inens parc, se vede o expozitie de scupturi in nisip, luminata feeric noaptea.
Acesta e parcul, in zare e marea, cu o plaja superba, ingrijita, cu salvamari, umbrelute, sezlonguri si foarte multa lume la sfarsit de saptamana.
Plaja este una din putinele la Marea Neagra cu nisip negru, o ciudatenie, care insa se integreaza in peisaj.
Noaptea, pe faleza terasele si restaurantele, care in timpul zilei sunt la fel de tacute ca si noaptea (exceptie facand 2-3, unde muzica rasuna la fel ca la noi, pe litoral) sunt o feerie de lumini, atragand privirile trecatorilor si nu numai.
Clubul de wind surf...bulgaresc.
La revedere, pana la anul!

Balci, Kliment, Regiunea Shumen, Bulgaria

2009-08-27T09:58:00.000-07:00

Un balci ca in copilarie... asta am gasit in drumul spre Burgas, intr-o zi fierbinte de august, inaintea Sfintei Marii. Un balcu cu tarabe pline cu dulciuri, turta dulce, alvita, prajiturele, dar si mici, desi ne batem cu pumnii in piept ca sunt romanesti.
Tarabe cu ochelari de soare, incaltaminte si haine... totul pe un fundal muzical. Carusele si calusei, jucarii pentru copii si multa veselie intr-un sat din Bulgaria, de etnie turca. Pentru ca aici majoritatea vorbeau nu bulgara, ci turca. Masini de Istanbul pe drum demonstrau ca nu era doar o simpla sarbatoare a Sfintei Maria, ci o intregire a familiilor de turci.
Am gasit aici colonia turceasca care e deosebita. Am gasit-o numai in Turcia, acum ne-am refacut stocurile din Kliment.
Ne-am simtit din nou copii, am fost pentru cateva minute bune teleportati in copilarie, atunci cand savuram orice eveniment de acest gen, am trait o stare de fericire pentru ca, de ce nu, fiecare isi doreste macar pentru o clipa sa redevina copilul fara griji de altadata.

VELIKO TARNOVO, Bulgaria

2009-08-07T10:52:00.000-07:00

Orasul este situat in partea central-nordica a Bulgariei. Deseori a fost numit ca fiind “orasul tarilor”, datorita maiestuozitatii cladirilor, a castelului impunator, si e situat de-a lungul raului Yantra.
Este un centru important turistic deoarece aici a fost cea ce a doua capitala a Imperiului Bulgar, una din cele mai vechi asezari din Bulgaria, cu o istorie milenara. Arhitectura deosebita a zonei atrage turistii, aceasta si pentru ca de aici se pot face scurte excursii in apropiere unde sunt rezervatia arhitecturala Arbanassi (la 4 km) si muzeul etnografic de la Gabrovo (la aproximativ 20 km).
In fiecare an are loc aici festivalul international de folclor in luna august.
Orasul vechi este situat pe 3 coline. Dealurile Tsarevets, Trapezitsa si Sveta Gora se ridica maiestuoase deasupra meandrelor raului Yantra. Acestea ofera o panorama superba asupra orasului, ce pare mult mai mare decat in realitate privit de sus.
Trapezitsa este dealul pe care s-au construit multe biserici si unde nobilimea de odinioara isi avea resedintele. Aici au fost descoperite urme ale prezentei umane datand din sec. 3 I.C.
Ca fosta capitala, orasul are un aer cosmopolitan, fiind unul din principalele centre administrative, economice si culturale.
Strada Samovodska e una din atractiile turistice, casele de aici sunt renovate, functionale, transformate in mici ateliere de manufactura, cafenele in stil turcesc, mici pravalii cu suveniruri. Un mic magazin de suveniruri...

O oprire scurta pentru cafea devine astfel un act cultural. Cafeaua turceasca servita la nisip intr-o atmosfera intima, cu un baton de susan alaturi este excelenta.

Hai-hui prin VELIKO TURNOVO, Bulgaria

2009-08-05T10:01:00.000-07:00

Cateva imagini surprinse prin orasul V eliko Turnovo, o invitatie pentru cei dornici de frumos.
Stradutele sunt inguste, astfel incat mersul pe jos devine obligatoriu, mai ales ca intreg oraselul- cel putin in zona veche, a centrului istoric ofera o panorama superba a raului Yantra, pe de o parte, si a caselor, pe de alta.

Pentru ca vorbele sunt goale in fata frumusetii, imaginile spun mai multe...

ARBANASSI, Bulgaria

2009-07-29T09:57:00.000-07:00

Asezarea de la Arbanassi e situata pe un platou inalt cu vedere spre dealurile Tzarevetz si Trapezitsa, la 4 km de Veliko Turnovo. Se remarca prin casele impresionante construite din piatra si bisericile cu interior bogat ornamentat, sculptat in lemn si picturi din secolele XVI-XVII. Printr-un decret al tarului a fost numita intreaga asezare statiune, iar din 2000 este “monument arhitectural”.

Alte izvoare apar in perioada lui Sigmund Bathory din 10 ianuarie 1595. Este mentionat si de episcopul catolic din Sofia Petar Balishic ce a vizitat Veliko Turnovo in 1640. El scrie ca sus in munti este o asezare de unde se poate vedea intregul oras Veliko Turnovo cu aproape 1000 case, locuit de boieri, impreuna cu taranii pe care ii au pe mosii.

Casele si cele 5 biserici construite in acea perioada sunt dovada a prosperitatii lor economice. In anii 1792, 1798, 1810 invaziile kurjali au distrus satul, I-au dat foc, apoi holera a determinat ca populatia sa paraseasca locurile si sa se mute in Valahia si Rusia. Dupa 1810, aici s-au stabilit bulgarii din Elena si Triavna. Acestia insa nu au mai putut egala prosperitatea din perioada secolelor anterioare.

Casele din Arbanassi sunt construite in intregime din piatra, aratand ca niste mici fortarete. Sunt similare cu cele din Veliko Turnovo, insa mai impunatoare, fiind case de boieri instariti.

Pentru protectia intrusilor acestea au ziduri inalte, construite de asemenea din piatra, cu firide pentru paznicii de noapte. Ferestrele sunt mici si cu zabrele din fier. Acestea sunt casele reprezentative pentru asezarea din munti, renumita acum, punct de atractie in itinerariile turistilor.

Casele de azi sunt construite in acelasi stil. Fiecare casa e inconjurata de ziduri inalte, fiecare are gradini amenajate atat pentru confortul estetic, cat si gastronomic. In curtile caselor de odinioara sunt terase, oaze de liniste, unde turistii se pot relaxa si lua masa. Printre mese, la complexul Izvora curge un paraias, care se varsa intr-o minipiscina, peste care trece un podet. Miniaturale, desigut, insa cu mult bun gust.

Insa imaginile vorbesc mai mult decat cuvintele, asadar va invit la o plimbare virtuala.

Sunt numai 200 km din Bucuresti, asa ca oricand Arbanassi are portile deschise pentru oricine doreste sa il viziteze.

Ezeretz, Bulgaria-partea a III-a

2009-07-23T09:28:00.000-07:00

Un apus de soare perfect, pe o plaja la fel de perfecta, plaja noastra draga de la Ezeretz...
O mare a noastra, o plaja a noastra, medicamentul perfect pentru linistirea sufletului. Am indragit bucatica aceasta de rai, aceasta plaja de la Ezeretz pentru ca ne ofera linistea dupa care tanjim atat de mult. Totul este aici doar zgomot de valuri care se sparg la tarm, unduitoare ape care soptesc mereu o noua poveste...
Iar atunci cand pe plaja fiind, soarele se ridica din mare, iar pescarusii anunta o noua dimineata, abia atunci poti spune ce e fericirea...
Acesta e rasaritul de soare la Ezeretz. Aceasta e plaja. Iar noi, cei ce petrecem din cand in cand acolo clipe minunate suntem recunoscatori ca exista asemenea locuri.

Ruse, Bulgaria

2009-06-21T02:52:00.000-07:00

Primavara la Ruse... o zi de aprilie, cu soare, numai buna de hoinareala, unde altundeva decat prin Ruse? Un oras cu stradute cochete, cu piete largi si pline de verdeata.Parcul central al orasului este o oaza de liniste. Bancile sunt asezate din loc in loc, de-a lungul aleilor, iar linistea e sparta cateodata de glasurile vesele de copiii ce alearga fara grija.
O plimbare prin oras...
Si o cafea dupa intreaga expeditie, binevenita, in parcul preferat...

Tutrakan, Turtucaia, Bulgaria

2009-06-20T02:44:00.000-07:00

Cartierul pescarilor este monument UNESCO, patrimoniu national, loc in care casutele vechi, desprinse parca din povesti reincep sa capete viata. Au fost renovate o parte din ele, altele asteapta la rand. Farmecul este dat de stradutele inguste, pavate cu piatra, construite la inceputul secolului trecut.
Toate sunt in stil traditional, cu colturile cu lemn, vopsit in maro, ce contrasteaza puternic cu albul casei. cele mai multe au parterul construit din piatra de rau, iargardul e inalt, astfel incat intinitatea din interior este asigurata.
Unele casute sunt atat de mici, incat e de mirare ca acolo locuiesc inca oameni... par a fi niste casute de papusi, mici, scunde, dar, fiecare in parte are farmecul ei...

Ezeretz, Bulgaria-partea a II-a

2009-06-18T12:32:00.000-07:00

Plaja de la Ezeretz atrage numai pe cei doritori de cateva clipe de relaxare, pe cei ce cauta cu adevarat linistea.Aici nu sunt restaurante, cluburi ori terase, exista doar doua casute ale unor pescari, niste colibe, unde isi adapostesc mesele, cateva scaune si navoadele de pesuit. Aici nu sunt manele, aici nu se aude decat marea, vantul si tipetele pasarilor aflate la cativa metri de plaja, acolo unde este rezervatia, formata dintr-un lant de lacuri.
Satul este la 3 km departare, accesul se face destul de anevoios. Masinuta noastra a suferit serios de pe urma drumului denivelat, dar asta ne-a facut sederea mai placuta.Sub umbrela, pe scaunele pliante, totul pare frumos....chiar si atunci cand afara sunt 29 grade...
Am fost surprinsi sa auzim si romaneste in cele 2 zile petrecute pe plaja: o familie cu doi copii mici venise sa stea cateva ore pe plaja-au venit pe la pranz si au plecat spre seara, iar a doua zi, o pereche de tineri, cu o masina de Bucuresti au testat atat apa, cat si soarele... Din pacate, pentru ca de romani este vorba, acestia spun mai greu un "buna ziua", desi era evident ca, pe o plaja cu o masina si un cort, iar masina era cu numar de Romania, nu puteam fi bulgari...
Cortul l-am instalat direct pe plaja, la adapostul unui mic damb de pamant. Si, fiindca noaptea de 5-6 iunie a fost luna noua, aceasta s-a oglindit in mare intreaga noapte, facand ca cerul sa fie rosietic, iar plaja sa para ireala.Felinarul nostru gata de spart... monotonia!
Singuri pe plaja... si singuri in apa...pare ca nu e adevarat, in conditiile in care litoralul romanesc geme, turistii se calca pe maini si picioare, incercand sa ajunga la apa.... deh... pentru cei carora le place inghesuiala, litoralul romanesc e perfect. Pentru ceilalti, dornici sa savureze linistea naturii, exista destule locuri care se doresc explorate...

Ezeretz, Bulgaria

2009-06-15T10:45:00.000-07:00

O plaja pentru doi... Nu e o gluma, este realitate.
Plaja de la Ezeretz este situata la doar cativa km de granita cu Romania, la 16 mai precis de la Durankulak. Intr-o parte este Krapetz, in cealalta, Shabla. Intre cele doua- o plaja cat cuprind ochii. Linistita, asa cum ne-am dorit. Aici, marea e singura care se aude din toate partile, pentru ca turistii vin aici pentru relaxare, pentru a petrece cu adevarat zile de odihna.Am descoperit plaja de la Ezeretz anul trecut, cand dupa o noapte petrecuta intr-un camping de la Shabla, am hotarat ca nu ne place si am pornit sa exploram tarmul vecinilor de la malul aceleiasi mari... dar care parca in partea lor e altfel. Asa am gasit satul Ezeretz, cu 148 locuitori (conform recensamantului din 2007), de unde, pe un drum de tara, cu hartoape si cu grau intr-o partea si Dumnezeu sie-ce, in alta, lung de vreo 3 km am ajuns la malul marii. Care, ca sa ni se taie rasuflarea complet a aparut la marginea unei liziere de padure, undeva jos, la picioarele noastre....In prima noapte am innoptat in padure, pentru ca acolo erau corturile. Mare ne-a fost mirarea cand la 10 seara, ca la un semn, toti vecinii nostri de campat au oprit muzica, au vorbit incet, pentru ca cei ce doreau sa se odihneasca sa o poata face nestingheriti...
De atunci, nu ratam nicio ocazie sa revenim.
Un rasarit de soare...
Un rasarit de luna...
Din Bucuresti pana pe malul marii sunt 340 km.
Anul acesta, am parcurs traseul in marea lui majoritate prin Bulgaria, pentru ca nu e aglomeratia de la noi. Din Bucuresti, am mers prin Giurgiu, Ruse, Tutrakan, Silistra, Dobrici, Balcic, Ezeretz, drum pe care l-am facut in 4 ore jumatate. Insa la capatul acestor ore ne-a asteptat o plaja cu nisip fin, o mare albastra si liniste...De data asta am pus cortul pe plaja, sa auzim valurile toata noaptea.

Banya, Hotel Aquilon, BULGARIA

2009-05-24T05:30:00.000-07:00

Timp de doua zile ne-am relaxat in apropierea statiunii renumite de ski Bansko, la Banya. Este o mica localitate la doar 5 km de Bansko. Aici am gasit un hotel nou, recent construit, AQUILON, care merita 5 stele din partea noastra, pentru serviciile oferite si pentru odihna http://www.aquilon-spa.com/ .

Hotelul dispune de facilitati de spa la standarde europene: sala de forta, sauna finlandeza, baie de aburi, piscina cu apa termala la 36 grade. Le-am testat pe toate si nu ne-a parut rau. Pentru ca timp de doua zile ne-am oferit relaxare si buna dispozitie.

Apartamentul pe care l-am ocupat consta dintr-un dormitor, un living cu toate dotarile necesare: canapea, TV, satelit, DVD player si o mica bucatarie, dotata corespunzator cu aparat de prajit paine, aragaz, cuptor cu microunde, vesela etc. A costat 41 euro/noapte/camera, pentru trei persoane, cu micul dejun inclus in pret.

Dia cu receptionista hotelului si cu Charlie, un catel simpatic, vesel si galagios, din dotarea hotelului....

Personalul hotelului este foarte amabil, cum de altfel sunt si locuitorii micului satuc. Pe oricine intrebi ceva, cu multa bunavointa incearca sa se faca inteles si sa explice.

Micul dejun este inclus in pret, este bufet suedez, foarte consistent, servit in restaurantul aflat la parterul hotelului.

Din pacate, singurul inconvenient este distanta mare din Bucuresti pana in Banya, de aproximativ 500 km. De aceea, recomand petrecerea aici a unei vacante, de la 3-4 zile in sus, pentru ca altfel efortul unei calatorii dus-intors este foarte mare. Noi insa ne-am simtit excelent aici si ori de cate ori vom simti nevoia unei bai cu apa calda, vom reveni!

Turtucaia, Tutrakan, Bulgaria

2009-05-16T03:33:00.000-07:00

Situat la doar 46 km de Ruse, pe drumul inspre Silistra, Turtucaia apare de departe privirilor discret, niste case ce rasar din verdeata cu care sunt inconjurate, sus, pe un deal, jos, Dunarea curge linistita in eterna-i miscare.

Intrati in oras, aceeasi impresie. Un sat-oras, pierdut in timp, deoarece aici totul are o alta cadenta, este liniste si timpul pare incremenit. Dealul este brazdat cu scari ce urca dinpre Dunare la stradutele ce-l inconjoara. Stradutele sunt inguste, iar casele, mici. Unele sunt frumoase, noi, insa marea majoritate sunt vechi, mici, pastrandu-si insa intact aerul din alt secol.

Un parc pe malul Dunarii. Bancute, 2-3 oameni la plimbare, si un nenea care ne vorbeste in bulgara, foarte grabit sa ne ofere, daca vede ca nu l-am inteles, un pliant cu orasul.

In pliant, unul din traseele turistice oferite turistilor este vizitarea orasului Oltenita, Romania, situat de cealalta parte a raului... Placut surprinsi, ne-am plimbat pe faleza, apoi ne-am luat dupa o muzica ce venea de undeva, de aproape si am ajuns in fata Primariei. Aici, o nunta. Mirii tocmai intrasera inauntru, iar cei care ii insotisera au incins inatai o hora in piata din fata Primariei.

Magazinele sunt mici, insa marfa este de buna calitate si preturile, mici. O pereche de sandale din piele costa 18 leva, aproximativ 10 euro, un tricou, 10 leva, adica 5 euro. Ne-am oprit sa bem o cafea la un mic bar. Cafeaua costa 0,7 leva, adica 1,5 roni.

Orasul are 2 centre: cel vechi, unde este Primaria, pe malul Dunarii si unul nou, sus, pe deal. Aici este un parc superb, cu un monument in centru, dedicat soldatilor morti in razboi, la Turtucaia.

In parc e animatie- aici se aude zgomot de muzica, de la un bar din apropiere, aici sunt copiii ce alearga fara grija, supravegheati de parintii asezati pe banci.

Daca aveti ocazia si doriti o plimbare pe malul Dunarii, mergeti la Turtucaia si nu va va parea rau!

Ungaria, drumul prin Slovacia

2009-05-06T10:52:00.001-07:00

Flori, verdeata, liniste, curatenie… asa pot descrie prima zi de concediu. Din Ungaria pana in Slovacia, drumul a fost fantastic, atat calitativ, cat si sentimental. Era doar prima zi de concediu adevarat, lasand la o parte ca doar cu o zi in urma plecasem din Bucuresti, nereusind sa ajungem mai departe de Arad. E, drumurile patriei nu se discuta.
Pe toata durata drumului prin Ungaria ne-am intersectat pana dincolo de Budapesta cu coloana de masini ce venea in sens invers, spre Romania. Incepuse migratia romanilor ce traiau in Italia, Spania etc si se intorceau in concediu acasa… Noi de abia plecam, I-am lasat pe ei sa populeze meleagurile noastre mioritice.
In Szeged, datorita fluxului mare de masini ce intra in Romania am fost deviati pe la periferia orasului. Asa am vazut cum arata orasul pe stradutele laterale: la fel de frumos si de curat, la fel de linistit.
Am constatat, ca de altfel multi altii inaintea noastra ca in Ungaria se circula civilizat (sabloane!), ca drumurile sunt aproape perfecte, line, ca poti gasi oricand un refugiu pentru o pauza de cafea, o toaleta etc… Si ne-am relaxat. Eram pe drumul cel bun. Al vacantei!
De la granita cu Ungaria pana in Bratislava am facut mai putin de o ora. Ajunsesem la prima noastra destinatie de vacanta.

TUR EUROPEAN 2008

2009-05-02T23:33:00.000-07:00

Ne-am dorit in 2008 un concediu deosebit, diferit de cele anterioare. Un tur al Europei este obositor, asa ca ne-am propus inca din start sa il facem intr-un interval de 3 saptamani. Deviza noastra: “fara rezervare” a functionat aproape peste tot.
Bratislava, Praga, Karlovy Vary, Wurtzburg, Koln, Bruxelles, Anvers, Amsterdam, Rotterdam, Brugges, Ghent, Luxemburg, Paris, Strassbourg, Salzburg, Heviz. 16 orase, din care 6 capitale, 9 tari, acesta e bilantul excursiei noastre.
O excursie care a inceput cu opinteli, deoarece masinuta noastra nu a vrut sa iasa din tara decat impinsa de la spate si a tinut-o cu indarjire asa pana cand a simtit ca ne indrepatam spre casa. O mica problema tehnica, care insa ne-a condimentat aventura, altfel cum exploram fiecare oras din masina? A fost nevoie sa cautam in fiecare oras parcari in panta sa putem porni masina mai usor, insa asta a dat farmec vacantei noastre.
Acesta a fost un mini tur al Europei, facut de doi oameni dornici sa vada cat mai multe locuri atinse de istorie, sa cunoasca cultura altor popoare si nu in ultimul rand sa isi adauge in albumul cu amintiri clipe frumoase, petrecute alaturi.
Turul nostru abia a inceput, pentru ca amintirile sunt cele care ne raman vii si pe acestea le ducem cu noi mereu.

HEVIZ, Ungaria- partea II

2009-05-01T03:14:00.000-07:00

Fideli principiului nostru: “concediu fara rezervare”, ajunsi in statiune am inceput sa cautam cateva pensiuni sau hoteluri. Am gasit o pensiune foarte draguta, pe Atila Utka, cu 20 euro/noapte. Este o garsoniera compusa dintr-o camera spatioasa, dotata cu TV, baie, bucatarie complet utilata, balcon.

Imagine a bucatariei si a livingului

De aici pana la complexul termal sunt cateva minute pe jos. Am ajuns tarziu, asa ca am ramas in Heviz doua nopti, ca sa avem o zi intreaga rezervata pentru relaxare in apele termale ale lacului.

Statiunea s-a dezvoltat de jur-imprejurul complexului balnear, hotelurile cele mai mari fiind in imediata apropiere a acestuia. Tot aici e si zona de shopping, cu stradute inguste si magazine de-o parte si de alta, bazare adevarate in care gasesti orice. Posete, saluri, lucruri de mana, fete de masa, asternuturi, costume de baie, haine de piele, toate marfurile sunt expuse in fata fiecarui magazin intr-o multitudine de culori si fiecare magazin isi are propria personalitate. Sunt chiar supermarketuri si magazine de bauturi, astfel incat sa fie satisfacute toate gusturile.
Tavernele si localurile sunt deschise, turisti sunt insa putini. Ne-am lamurit de ce in oras nu era lume abia in a doua seara cand am urcat dealul aflat in spatele orasului, la vinarii, indrumati de gazda noastra. Aici, in vii s-au construit localuri,restaurante si terase si cei mai multi turisti isi petrec aici seara, mai ales ca in fiecare restaurant sunt formatii ce canta muzica traditionala si se servesc bucate unguresti.
Intrarea la baile termale costa aproximativ 30 euro/zi, insa se pot face abonamente pentru cei veniti sa petreaca mai mult timp si se ofera reduceri. Intregul ansamblu al bailor frapeaza prin culoare. Pavilionul central, situat in mijlocul lacului e inundat de flori violete. Din el converg altele spre malurile lacului, la fel de colorate. Este un labirint floral, iar apele caldute ale lacului sunt ademenitoare. Peste tot, atat pe iarba de pe malul lacului, cat si pe pavilioanele in aer liber sunt sezlonguri si scaune. E lume multa inauntru, dar fiecare are suficient spatiu de desfasurare. Apa e calduta, undeva la 32 grade. Pentru perioada de iarna s-a amenajat un spatiu special pentru cei ce doresc sa faca baie in incinta pavilionului central. Aici, de regula pe tot parcursul anului fac baie cei cu dizabilitati, fiind instalat si un elevator special pentru ei.

Serviciile din interior sunt impecabile. Asa ne-am amintit de baile termale de la Felix, unde am fost acum cativa ani si care aratau execrabil. Aici totul iti face placere, poti sa stai oriunde. Iarba e tunsa, pe pajiste sunt copaci care sa te apere de soare, si pe lac sunt nuferi. Am vazut chiar si o ratusca ratacita pe apa, care insa s-a speriat de noi, s-a bagat la fund si a disparut din raza noastra.

Totul e creeat nu numai pentru tratament si si pentru desfatarea simturilor celor ce vin aici. N-am simtit cum a trecut ziua, mai ales ca am intalnit romani inotand in apele lacului, cu care ne-am intretinut.
Ne-a parut rau cand am plecat ca am programat doar o zi de baie la Heviz.
Ca si in atatea alte orase vizitate, am promis ca vom reveni cu o alta ocazie.

Bansko, Bulgaria

2009-04-28T09:32:00.000-07:00

Bansko este locul de nastere al poetului secolului 20 Nikola Vaptsarov si al iluminatilor Paisiy Hilendarski si Neofit Rilski.
Pana la 5 octombrie 1912, Baniçka (numele vechi al localitatii) a facut parte din Imperiul Otoman, dar s-a bucurat de o semi-autonomie oferita de sultan. Orasul era condus de un consiliu al batranilor. A fost incorporat in teritoriul actual al Bulgariei in 1912.

Bansko (in bulgara: Банско) este o statiune , aflata in sud-vestul Bulgariei, la picioarele Muntilor Pirin. E situata la o altitudine de 925 metri si este considerata cea mai bine dezvoltata statiune atat pentru sporturile de iarna, cat si pentru turism in perioada verii si e considerata a fi cea mai dezvoltata statiune de acest gen din sud-estul Europei. Varfurile muntilor din apropierea orasului, lacurile numeroase si padurile de pin au crescut atractivitatea zonei si au facut din Bansko un centru popular de recreere si de petrecere a timpului liber.
Statiunea este in plin avant al constructiilor, pana la statia de plecare a gondolei (construita in 2003), peisajul fiind cel al unei statiuni alpine. Hotelurile, aflate de-o parte si de alta a soselei sunt toate noi, construite recent, cu spatii generoase, cu centre de spa, wellnes, sali de conferinta, piscine interioare sau exterioare. Datorita constructiei hotelurilor, de la pensiuni pana la cele de 5 stele, a inflorit turismul, astfel incat pe stradutele din statiune si pe partiile de schi sunt turisti greci, englezi, turci si romani, bineinteles.
Gondola urca pana la aproximativ 1700 metri, are o statie intermediara si traverseaza, timp de o jumatate de ora peisaje care taie rasuflarea pana si a celui mai carcotas dintre turisti. Brazii sunt pana la inaltimea la care circula aceasta. In fata, apare Varful Todorka, in timp ce in spate se profileaza superba panorama a vaii, strajuita de cei trei munti: Rila, Pirin si….
La statia terminus a gondolei, un mini complex comercial, cu restaurant, fast food si bar e binevenit, atat pentru cei ce abia au ajuns, cat si pentru cei ce schiaza. Partiile de schi se intind pana la 2600 metri, de aici pleaca cateva telescaune spre cele mai frumoase partii, pana sus. Sunt partii pentru incepatori, dar si pentru cei avansati, iar zapada, de 3 metri, chiar si la inceputul lunii aprilie este perfecta. De-a lungul partiilor sunt 44 tunuri de zapada, pentru ca sa se poata schia in cele mai bune conditii cat mai mult timp. Sezonul de schi se incheie oficial in 15 aprilie, insa e greu de crezut ca cei peste 3 metri de zapada se topesc in cateva zile.
Am petrecut o zi superba in Muntii Pirin, la o temperatura de aproape 20 grade, in zapada ce stralucea mai puternic sub razele soarelui.
Pentru cei doritori de schi sau pentru cei ce doresc sa petreaca o zi in natura, aceasta este destinatia ideala. Din nefericire, drumul pana aici e lung, de peste 550 km din Bucuresti, astfel incat un weekend nu e deajuns.

HEVIZ, Ungaria- partea I

2009-04-24T09:25:00.001-07:00

Considerente generale

Heviz este o statiune termala, situata pe malul lacului cu acelasi nume in apropierea lacului Balaton, in Ungaria. Complexul balneoclimateric de aici a fost dezvoltat de-a lungul secolelor si e bazat pe 3 principii: efectul curativ al apei lacului, prezenta cadrelor medicale si posibilitatea consultarii si diagnosticarii in incinta bailor termale de catre cadre specializate.
Istoria lacului dateaza de la mijlocul secolului 18 cand familia Festetics, proprietara acestuia a realizat efectul curativ al apelor. Intre 1795-1797 Gyorgy Festetics a construit pe malul lacului si pe lac o “casa de vindecare”, un sanatoriu plutitor. Acesta a fost inceputul. Apoi, mostenitorul acestuia a continuat constructia pavilioanelor. In 1866 a fost terminat, aratand aproximativ la fel ca acum.
Nationalizat in 1948, complexul, devenit intre timp faimos s-a dezvoltat ca baza de tratament, s-a adaugat un spital de reumatologie, Sfantul Andrei, si in prezent dispune de un institut de cercetari si tratamente de balneoterapie. Suprafata bailor este de 620.000 mp.
Baile sunt indicate pentru diverse afectiuni, de la cele reumatice, la cele digestive.

Alpii

2009-04-17T10:17:00.000-07:00

Traversarea Alpilor a fost socanta. De la Salzburg la Graz am traversat Alpii prin zeci de tuneluri. Nu eram pregatiti pentru splendoarea muntilor din fata noastra. De-o parte si de alta a autostrazii se intind pasuni, case razlete, paduri. Pe langa noi se deruleaza lent, dar in fuga masinii peisaje de basm. Imi revin in minte povestile copilariei, cu Heidi in Tirol. Iata-ma acum, aici, admirand frumusetea acestor munti. Din pacate, din fuga masinii... Din cand in cand, ca sa nu uitam totusi ca si austriecii se indeletnicesc cu cresterea animalelor, in masina intra un miros patrunzator …
Muntii sunt taiati de autostrada, in stanga fiind culmile inalte, in dreapta, hauri adanci. Verdele crud al ierbii proaspat cosite se imbina armonios cu cel al brazilor .
Soarele stralucea de dupa o alta culme, de dupa un alt varf se ridica in fata noastra, astfel incat cei 300 km sunt o feerie continua. Tunelele ce strapung muntii au diverse lungimi, ultimul fiind cel mai mare, in apropierea Grazului. Traversarea Alpilor pe autostrada Salzburg-Graz ne-a costat peste 30 euro, fiind mai multe statii de taxare pe traseu. A meritat insa toti banii, peisajele ce ni se derulasera prin fata ochilor fiind de-a dreptul fantastice.

Salzburg, Austria

2009-04-10T12:47:00.000-07:00

Din Strassbourg am plecat spre Salzburg. Am traversat Germania in fuga, n-am oprit. Si chiar si asa, am ajuns in Salzburg tarziu, pe la 5 dupa masa. Nu mai erau locuri la Etap, la hotel, ajunsesem mult prea tarziu. Am cautat un alt hotel, am gasit unul in apropierea aeroportului.
Orasul este cunoscut ca fiind orasul natal al lui Mozart, dar in acelasi timp a fost folosit ca fundal al filmului “Sunetele muzicii”, film care prezinta peisajele din Austria, cu predilectie din Salzburg. Este totodata un puternic centru universitar al Austriei.
Centrul orasului- centrul vechi este in patrimoniul mondial din 1996. Arhitectura baroca a orasului include multe biserici faimoase: Catedrala din Salzburg, Franziskanerkirche- Biserica Franciscana, Sf Antonius Kirche, Biserica Universitatii, Biserica Sf. Anton, dar si Abatia Nonnberg a manastirii benedictine, fortareata Hohensalzburg, care domina orasul de pe deal, fiind unul din cele mai mari castele din Europa.
Ne-am oprit intai insa la Festivalul Berii, Augustinus Fest, ce avea loc in perioada 26-28 august la Braustube Mulln, Beraria Mulln. Am nimerit acolo din greseala. Urcasem in autobusul care ducea in centrul orasului, am intrebat calatorii unde trebuie sa coboram si o batranica simpatica aproape ne-a impins jos din masina la una din statii. Nu acolo era centrul. Dar, dupa ce am cautat pe harta luata de la hotel, am luat-o pe cateva stradute, sperand sa ajungem intr-o intersectie. Am ajuns la berarie…
O terasa ornata cu baloane viu colorate, plina de lume ce bea bere ne-a intampinat de la intrare. Muzica populara cantata de orchestra din gradina intretinea voia buna. Inauntru, la etaj, o sala mare de restaurant cu mici tarabe-magazin pe laterale, cu diverse specialitati: carnati, snitele, covrigi si alte delicatese. Noi ne-am luat cate doi covrigi mari cu susan si branza si am coborat la parterul berariei, de unde ne-am luat berea. De pe rafturile pline ne-am luat si noi doua halbe, am platit la casa doua beri (3.40 euro/bucata) si…distractia a inceput! Zgarcenia austriecilor – proverbiala de altfel am observat-o si aici. In loc sa isi cumpere de mancare, multi au preferat sa umple mesele cu caserole cu mancare adusa de acasa si au incropit un picnic la berarie, stropit cu o bere, ca sa se simta bine, in acordurile muzicii din gradina…
N-am putut sta prea mult sa chefuim impreuna cu ceilalti, desi am fi vrut sa mai stam, insa era deja tarziu, orasul ne astepta.

Dar nu se aseamana nici pe departe cu celelalte orase vazute. Poate si pentru ca am ajuns noaptea in oras, totul parea intunecat si, acolo unde era lumina, aceasta parea firava. Aici nu mai era luminat feeric orasul, erau doar cateva beculete si atat. Sunt zgarciti rau austriecii. Ne-a lasat un gust amar, pentru ca orasul e superb ziua, in schimb noaptea parca esti in oraselele noastre de la munte. Am vazut de pe autostrada orasul a doua zi si e pacat ca noaptea nu il lumineaza sa fie asa cum e in realitate. E construit de-a lungul unei stanci foarte inalte, sunt case care sunt lipite de stanca si drumul trece la un moment dat pe dedesubtul unei case. Locuinta e deasupra soselei. E foarte frumos, vazut insa la lumina.
Cu greu am gasit in intuneric casa natala a lui Mozart, atractia orasului de fapt. Familia Mozart este inmormantata intr-o mica capela din orasul vechi. Wolferl, asa cum e alintat de localnici a devenit emblema orasului. Suvenirurile de aici I-au imprumutat chipul. Vestitele praline Mozart sunt de aici, in magazine sunt etalate cani, farfurii ornamentale cu chipul lui.

STRASBOURG, Franta

2009-03-31T09:10:00.001-07:00

drumul spre Strassbourg

De la Paris la Strassbourg sunt 550 km. Strasbourgul are o populaţie de peste 360.000 locuitori şi se află pe malul stâng al fluviului Rin şi este traversat de un afluent al acestuia, Ill. Se afla in valea Rinului, iar Germania este de cealalta parte a raului cu acelasi nume. Strasbourg este sediul Parlamentului European, Comisia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Centrală a Navigaţiei pe Rin, Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă, Institutul International pentru Drepturile Omului. Centrul istoric al orasului – Grande Ile a fost inclus din 1988 in patrimoniul mondial al UNESCO.

Am ajuns tarziu la hotel, fiindca plecasem din Paris dupa ora 10. Hotelul ETAP de aici este foarte departe de oras, a trebuit sa luam intai un autobuz, pana in Illkirch, apoi un tramvai (tramvaiul A) pana in centrul istoric.In Illkirch, un cartier al orasului ne-am oprit la shopping mall pentru cumparaturi. Preturile in supermarketul Auchan sunt comparabile cu cele de la noi, si, pentru ca eram in Franta, un vin Bordeaux trebuia sa completeze farmecul locului.

Ajunsi in centrul istoric, la capatul de linie al tramvaiului A, ne-am trezit pierduti in spatiu. Abia cand am vazut turlele catedralei- Catedrala Doamnei Noastre, si am gasit-o ni s-a taiat respiratia si am inteles de ce intreaga insula este patrimoniu mondial. Din cea mai mare piata a orasului, Piata Kleber, catedrala apare discret privirilor noastre. In jur, cladiri baroce, gotice ne fac sa ne credem in evul mediu.

Constructia catedralei a inceput in secolul 12 si a fost terminata in 1439, devenind la acea vreme cea mai inalta constructie din lume, intrecand Marea Piramida de la Giza.

Catedrala in stil gotic, cu faimosul sau turn in care este un ceas astronomic este o dantelarie in piatra.

Era tarziu, trecut de 7 seara si era inchisa. In schimb, anunturi mari pe niste schele cu proiectoare anuntau ca incepand cu 22.15 in fiecare seara, toata vara, din luna mai pana la sfarsitul lui septembrie, catedrala va fi luminata. OK. Am vazut, am plecat mai departe.

Intr-o alta piateta, Place Guttenberg, la cateva strazi distanta era un concert. Pe o scena canta o formatie si in piata pe jos sau pe banci erau sute de oameni. Nu stim daca sarbatoreau ceva intr-asdevar sau doar cantau pentru placerea turistilor, insa o oprire a fost binevenita. Am baut o bere si noi acolo, am ascultat muzica, apoi am mers pe malul raului L’Ill care inconjoara orasul vechi, formand o insula. Vaporasele asteptau turistii, iar luminile de pe tarm se combinau in apele raului cu cele ale vaporaselor creand o panza feerica de lumina. Noi ne-am oprit pe o banca si am privit trecand ambarcatiunile pe rau. Apoi, pe la 10 am pornit spre hotel. Drumul a trecut prin fata catedralei, unde erau adunati mii de oameni, cred ca pot spune fara exagerare ca erau peste zece mii. La fix 10.15, conform anunturilor, a inceput un spectacol de sunet si lumina cum rar ne-a fost dat sa vedem.
Intai s-a luminat intreaga catedrala pe dinauntru, luminandu-se de jos in sus, de la stanga la dreapta intai in albastru, trecea apoi spre galben. Proiectoarele din piata, de pe 3 laturi au inceput sa lumineze cele trei fatade. Lumina trecea de la rosu la albastru, apoi de la galben, la verde. Toate astea erau pe un fundal sonor, de cor, ce a inceput cu un Ave Maria. Nimeni din piata nu mai vorbea (sau, cel putin aceasta a fost perceptia de moment, pentru ca ulterior am constatat ca in jurul nostru era rumoare), toata lumea statea cu gatul in sus, uitandu-se la minunatia care se desfasura in fata ochilor nostri. Doar blitzurile aparatelor de fotografiat ne-au trezit din visare si am incercat sa surprindem si noi fantasticul spectacol din piata.
Stradutele medievale din jurul catedralei- Rue Merciere, Rue de Dentelles, Rue des Juifs etc. intregesc aerul cochet al orasului, farmecul lor fiind sporit de iluminatul discret, sub forma de felinare.
Am plecat cu parere de rau de acolo, ne-am smuls cu greu tentatiei de a ramane, insa trebuia sa plecam. Trebuia sa ajungem la tramvai, ultimul era la ora 11. Si de la terminalul tramvaielor am mers pe jos vreo trei sferturi de ora, dar nu mai conta, ca eram cu sufletul plin de incantare. Ne-am facut plimbarea de cativa kilometri, plimbare intrata in rutina zilnica deja.
Desi in pliantele de la hotel gasisem si alte atractii, le putem include pe lista ratarilor, pentru ca nu am apucat sa le vedem:
- Braseria Kronenburg, fondata in 1664, un itinerar pitoresc de-a lungul istoriei berii, degustare si initiere in arta degustarii.
- Muzeul de arta, fondat de Bonaparte.
- Primaria orasului, Hotel de Ville;

PARIS, Franta – partea aIII-a

2009-03-26T11:46:00.000-07:00

Champs Elisee

Palatul Chaillot, aflat “peste drum” de turnul Eiffel e o constructie semicirculara ridicata pentru expozitia Universala de la Paris din 1937 si gazduieste Muzeul Marinei, al Omului si al Cinematografiei. Siruri lungi de trepte urca spre castel dinspre Pont d’Iena, din Piata Varsovia. Turistii, ca si noi, de altfel, impanzesc piata, admirand turnul, Campul lui Marte, copiii se joaca pe aleile inspre palat, iar glasurile lor ne trezesc la realitate. Suntem, da, la Paris, la poalele Turnului Eiffel!
De cealalta parte a castelului Chaillot se deschide Piata Trocadero.
Am urmat bulevardul Kleber pana la Arcul de Triumf, construit de Napoleon in 1806, dupa batalia de la Austerlitz, monument aflat in centrul Place de l'Étoile, comemorând victoriile Franţei şi onorând pe cei care au murit în luptă. In spatele arcului am gasit o cafenea cocheta, unde ne-am tras sufletul la o cafea.
Nu foarte mult insa, pentru ca am plecat mai departe.
De la Arcul de Triumf coboara maiestuos cel mai exclusivist bulevard, cel mai cunoscut din lume si cel mai somptuos, Champs Elysee.

O plimbare in amurg, atunci cand incep sa se aprinda felinarele si intreg bulevardul devine o torta e iun tonic atat pentru relaxare, cat si pentru buna-dispozitie.

Magazinele exclusiviste- Mercedes,
Renault, Dior, Louis Vuitton, cafenelele, terasele, renumitul Lido, constituie atractiile turistice ale celei mai faimoase strazi.
Am parcurs pe jos cei 4 km cati masoara bulevardul pana la Place de la Concorde, admirand sirurile de cladiri aflate de-o parte si de alta, ele insele, monumente de arhitectura.
Un Lamborghini portocaliu bloca o intersectie pe Champs Elisee... cine sa stie cui ii apartine? avea numere arabe...

Prilej de a face niste poze cu superba limuzina...

Place de la Concorde este acum spatiul in care se desfasoara paradele militare, festivitati consacrate, desi in perioada iacobina aici aveau loc executiile publice. In mijlocul pietii se inalta obeliscul adus de la templul de la Luxor, Egipt.
Acesta a fost asezat aici in 1836 exact pe locul in care intre 1793-1795 se afla ghilotina,
Am lasat in dreapta Grand Palais-ul, admirand de departe varful obeliscului. De aici am strabatut Gardinile Tuileries,
am trecut pe sub Arcul de Triumf al Caruselului, am admirat grupul statuar aflat in varf, copie a celui aflat la Basilica San Marco din Venetia, construit de Napoleon in 1806
si am ajuns la Muzeul Luvru.
Era deja intuneric, muzeul era inchis, insa am avut parte de un alt spectacol, cel al iluminarii treptate a intregii piete interioare a muzeului si a piramidei de sticla aflate la intrare, un spectacol asteptat nu doar de noi, ci si de ceilalti turisti aflati la acea ora in piata.
A fost pentru a doua oara in decursul unei singure zile cand lacrimile au inceput sa imi curga nestingherite pe obraji, fara sa am niciun alt motiv, decat cel al bucuriei de a ma afla in acel loc.
N-am apucat sa vizitam muzeul, insa l-am putut admira in splendoarea amurgului care s-a lasat incet-incet peste oras.
De la Luvru ne-am continuat plimbarea pe malul drept al Senei pana pe Cheiul Celestinilor, unde ne-am oprit la o terasa la o pizza. Era deja tarziu si luminile proiectoarelor de pe cladirile aflate pe malurile fluviului se oglindeau in apa, creind un décor ireal, de poveste.
Ne-am intors cu metroul la hotel, obositi, insa extaziati de tot ce vazusem. Ca sa incheiem seara apoteotic, ne-am abatut pe cheiul Loirei, aflat in spatele hotelului,
ne-am plimbat de-a lungul cheiului,
am baut o bere la o terasa din Place de Bitche si dupa toate astea, am putut spune “Paris, mon amour”….

PARIS, Franta - partea aII-a

2009-03-15T09:34:00.001-07:00

Cu Batobus-ul prin Paris

De pe cheiul Senei, de langa Notre Dame am luat Batobus-ul, un vaporas ce circula pe Sena toata ziua, la intervale de 15 minute si opreste in cele mai importante puncte. Un bilet costa 12 euro/persoana si e valabil intreaga zi.
Traseul cuprinde 8 statii: Notre Dame, Jardin des Plantes, Hotel de Ville,Louvre, Champs Elysees, Tour Eiffel, Musee d'Orsay, St Germain des Pres.

Am trecut pe langa gradina plantelor, ce dateaza din 1640, gradina botanica ce imprejmuieste Muzeul de Istorie, hotelul de Ville, ce are o importanta anume pentru Paris, pentru ca la 4 septembrie 1870 aici a fost proclamata Republica.

Actualul hotel insa e mult mai recent, e construit la sfarsitul sec al XIX-lea, cladirea veche fiind distrusa intr-un incendiu.

Batobus-ul nostru a trecut apoi pe sub Pont du Caroussel si Pont Royal, aflate in dreptul Louvrului,
pe sub Pont de la Concorde, aflat la capatul dinspre Louvre al Champs Elysee si podul Alexandru, construit dupa modelul Podului Trinitatii din Sankt Petersburg, si am coborat la Turnul Eiffel.

In fata uriasului de fier am amutit. O poza cu turnul in spate de pe malurile Senei, o alta de mai aproape si incet-incet ne-am apropiat de turn. Pe fatada dinspre Sena, stelutele albastre ale UE luminau orasul. Dincolo de turn, un parc imens- Campul lui Marte, iar ceva mai in fata Academia Militara si Domul cu ramasitele pamantesti ale lui Napoleon. N-am zabovit cu privirea prea mult inspre Campul lui Marte, desi ecourile Marii Armate inca se mai auzeau, ci am admirat turnul in toata maretia lui. Ajunsi sub marele colos din metal, acesta parea chiar mai mare decat in realitate.
O constructie stranie, realizata din 7300 tone de fier de inginerul Alexandre Gustave Eiffel, inalt de 300 metri si o antena de inca 20 metri, cantarind peste 10.000 tone, care in 1889 cand a fost terminat a fost considerat o minune a secoului.
Asa si este in continuare: marturie stau milioanele de turisti dornici sa aiba o panorama a Parisului din varful turnului. La baza acestuia, o mare de oameni, aranjati in siruri indiene, pe cate doua-trei randuri isi asteptau rabdatori intrarea in turn. Doritorii ascensiunii pe jos in varful turnului aveau de urcat 1665 trepte.
Noi nu am avut timp, asa ca am preferat sa admiram dantelaria din fier de jos, de la baza lui, si, mai apoi, de pe partea cealalta a Senei, de pe treptele
Palatului Chaillot.

PARIS, Franta- partea I

2009-03-10T12:52:00.000-07:00

Din Anvers la Paris sunt 325 km. Destinatie obligatorie. Incepem lungul drum spre casa, iar Parisul e primul pe lista de “must”. Pe autostrada am facut mai putin de trei ore, chiar daca am oprit intr-o parcare pentru o cafea- si iata-ne in orasul luminilor. Un oras cantat de poeti, de artisti si muzicieni renumiti. Acum e randul nostru sa-l cunoastem, chiar daca in fuga, pentru ca avem doar o zi, mai bine spus, o intreaga dupa-masa la dispozitie. Ne-am cazat repede la unul din hotelurile ETAP din ghidul nostru cu hoteluri, si, dupa ce am achizitionat o harta a orasului de la receptia hotelului, am luat metroul pana in Ile de la Cite.

Ne-a intampinat imediat ce am iesit din metrou Palatul Justitiei, o cladire impunatoare, ce detine cel mai vechi orologiu public din oras- din 1370. Alaturi e Conciergerie, fosta inchisoare, de unde plecau condamnatii la moarte spre Place de la Concorde. Saint Chapelle, aflata intre zidurile Palatului de Justitie e o capodopera a artei gotice.
Nucleul istoric al Parisului, el insusi un muzeu in aer liber, este Ile de la Cité, o insulă mică locuită în antichitate de tribul pariziilor (parisii în Latina) care întemeiaseră în zonă un mic sat de pescari. Astăzi cea mai mare parte din insulă este ocupată de impresionantul Palais de Justice şi de catedrala Notre-Dame de Paris. Insula este conectată cu sora sa mai mică, Ile Saint-Louis, care este ocupată de case construite în secolul XVII şi XVIII.
Cel mai cunoscut monument din Ile de la Cite e catedrala Notre Dame, care domina Piata Parvis prin imensitatea sa.

Inceputa la 1163, constructia ei a durat aproape doua secole, incheindu-se la mijlocul secolului XIV.

E un amestec inediat de stiluri: 3 bolti cu arcade strajuiesc fatada principala, deasupra lor e o rozeta si de-o parte si de alta a acesteia sunt cate doua ferestre cu vitralii. Cele doua turle confera un aer de echilibru intregului ansamblu.

Inauntru- un corcert la orga de Bach, care a durat mai mult de o ora. Dar am stat, am ascultat concertul si ne-am bucurat de fiecare moment petrecut aici, am multumit in gand tuturor celor dragi noua ca am ajuns aici si am plans de bucurie. In catedrala fiind, am realizat ca sunt in Paris, orasul care pana acum mi se parea ca fiind la o mare distanta de noi, iar acum, iata-l desfasurandu-se sub picioarele noastre…

De aici, de la Notre Dame, am inceput plimbarea noastra prin Paris. O plimbare ce a durat cateva ore bune, cu vaporasul si apoi pe jos, o plimbare prin istorie intr-un oras care-si schimba chipul la fiecare colt de strada, cu Parisul cel din inchipuire prinzand contur intr-unul real, palpabil, pe care-l bateam cu piciorul.
Adanciti in realitate, am pornit in explorarea misteriosului oras.
Am traversat Petit Pont, cel mai scurt pod din Paris, ce duce pe malul stang al Senei in cartierul St. Germain. Aici vanzatorii ambulanti isi etaleaza cartile, picturile, suvenirurile.
Ne-am oprit doar o clipa, sa admiram desenele acestora, sa furam o fotografie ca amintire a zilei noastre petrecute in Paris, sa respiram aerul cheiului Senei. Totul e nou, dar totul e vechi.
Retraim ceea ce am citit in nenumaratele carti, ghiduri de calatorie si romane despre Paris.
Acum se imbine toate acestea cu realitatea. Buchinistii, asa cum se numeau pimii vanzatori de carti pe vremea lui Henric al IV-lea, aflati pe Pont Noeuf, reprezinta si azi una din imaginile de pe ilustratele Parisului.

KARLOVY VARY, Cehia

2009-03-05T22:29:00.000-08:00

Multumiri aduse apelor de la Karlsbad

O placuta ciudata ne-a atras atentia plimbandu-ne prin parcurile statiunii. Sunt multe asemenea ei, insa aceasta este in romana. A fost singura pe care am gasit-o in limba romana. Este prinsa pe zidul ce inconjoara unul din parcurile aflate in sudul statiunii, drept multumire pentru beneficiile apelor termale de aici, din partea lui Dionisie, Arhimandrit Mitrofor al Sinaiei.

Alaturi de ea, una cu versuri ale lui Goethe, indemnand pe toata lumea sa se bucure de Karlsbad.

Pe acestea le-am fotografiat asteptandu-ne randul la o cismea, insetati dupa o plimbare frumoasa prin parc.

LUXEMBURG

2009-03-03T09:49:00.000-08:00

Marele Ducat al Luxemburgului este “mare” doar in ceea ce priveste denumirea. Are o suprafata de 2586 Kmp, iar populatia e sub o jumatate de milion. Cu toate acestea, anual numarul turistilor depaseste de 10 ori pe cel al rezidentilor.
Aceasta pentru ca este un taram de vis, cu peisaje fantastice, dealuri, campii si paduri alternand la fiecare pas. Istoria ducatului incepe odata cu constructia Castelului Luxemburg, in 963. In jurul acestei fortarete s-a dezvoltat un oras care a devenit un nucleu important comercial. Dupa revolutia belgiana, teritoriul a fost injumatatit, partea vestica, francofona a tarii a revenit Belgiei. Desi mic, “marele ducat” este membru fondator al NATO si ONU din 1946, iar din 1957 a devenit unul din cele sase state fondatoare a Comunitatii Economice Europene, adoptand moneda unica, euro din 1999.

Drumul nostru din Anvers spre Luxemburg a trecut prin Muntii Ardeni, aflati atat in Belgia, cat si in Luxemburg. Acestia sunt formati din dealuri si munti josi. Cel mai inalt este Buurgplaatz, de 559 m, aflat in partea de nord a tarii. Agricultura ducatului este bazata pe mici ferme familiale, intalnite de-a lungul drumului.
Centrul vechi istoric si fortificatiile orasului Luxemburg sunt inscrise din 1994 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Acestea ocupa o suprafata importanta a orasului, acesta fiind de fapt atractia turistica principala.

De la intrarea in ducat, atmosfera parca e mult mai destinsa. Asta pana am oprit in prima parcare de pe autostrada, intesata si foarte aglomerata. Motivul pentru care am oprit a fost sa facem plinul si sa ne pozam cu o masinuta de curse galbena cu numar nemtesc, aflata la rand la alimentare.

Nu numai noi am fost curiosii care au privit lung masina, ci si alti turisti, aflati in parcarea din spatele benzinariei, la fast-food-uri.
La intrarea in oras este un parc de distractii, cu o roata imensa, ce ne-a adus aminte de Praterul vienez. Noi insa am cautat centrul orasului. Am oprit intr-o parcare, de unde am putut admira panorama orasului Luxemburg, vazuta de langa Catedrala Notre Dame.

Si un superb covor de verdeata ne-a intampinat:

Terase superbe cu covoare uriase de flori erau la picioarele noastre, iar mai jos, un pod se unduieste peste un hau. Dedesubt, apa curge lin printre copaci. De aici, de langa catedrala, drumul urca spre centrul nou, comercial al orasului, pe care l-am parcurs rapid, dupa ce ne-am ospatat cu o portie de “Frittes”- Cartofi prajiti, sau coboara spre centrul vechi.
Nu lipsesc din peisaj magazinele de lux: Versace, Cartier, Hugo Boss. Cum insa e duminica, magazinele sunt in majoritatea lor inchise, asa ca nemaifiind tentatie, am putut trece mai departe.

Intr-o piateta din centru nou, un grup colorat de soldati, cu instrumente muzicale in maine se pregateste probabil de vreun spectacol ori parada militara. Sunt barbati imbracati soldateste, doar ca au pantaloni albi si tunici lungi, negre, peste genunchi, cu fireturi si epoleti rosii pe umeri si poata sabii la brau. In spate au rucsacuri maro, militare si in cap poarta caciuli inalte, negre cu borduri rosii. Sunt o prezenta insolita in orasul ce dormiteaza in dupa amiaza de duminica.

N-am reusit sa deslusim ce pregateau, asa ca am plecat mai departe.
Traseul pana in orasul vechi se poate parcurge cu un trenulet descoperit, cu un autobuz ce ofera “city sightseeing” sau… pe jos, asa cum am facut noi.

De-a lungul drumului, strajuiesc zidurile vechi ale orasului, turnulete si refugii cu bancute de unde se poate admira privelistea care se dezvaluie in vale. Orasul vechi il putem admira ca din avion de pe platoul Rham, fortificatia Grund, care margineste orasul vechi.

Aici sunt ruinele unui castel, Sigefroi, de unde admiram orasul vechi, aflat la cativa zeci de metri sub noi.

Rozeta aflata aici ne spune ca altitudinea este de 289 metri. Drumul coboara pana la castelul Bruecke, construit la 1756 spre fortareata Wenzel, de-a lungul traseului cu acelasi nume, fortareata aflata in mijlocul unei oaze de verdeata, o dantelarie florala, de arta.

Traseul Wenzel coboara pe sosea, apoi pe o poteca pana la malul raului.

Castelul este inconjurat de raul Alzette, pe malurile caruia s-au construit fortificatiile, peste care trec poduri incantatoare. Acum aceste cladiri sunt bijuterii arhitectonice, pastrate excelent, adevarate monumente de arta, unele sunt case proprietate personala, altele sunt muzee.

Ajunsi la rau, am putut admira gradinile cu flori si pomi fructiferi, aranjate astfel incat sa fie demne de orice gradina botanica si cateva gaste care se scaldau, fara fasoane in apa lina, cristalina a raului.

Gradinile sunt atat de colorate incat am avut impresia la prima privire ca sunt cu flori. Insa, dupa o privire mai atenta am descoperit ca erau gradini de zarzavaturi, atat de frumos aranjate si inconjurate cu garduri vii, incat prima impresie se accentueaza. Sunt gradini superbe, iar pentru ilustrarea acestei afirmatii, pozele sunt revelatoare.
Vazute de jos, zidurile orasului par mult mai impunatoare. Abia ajunsi langa rau, am realizat cat de fortificat era orasul in trecut.
Un popas obligatoriu la o berarie, o bere Guiness si…pe alta data!

GHENT, GANT Belgia

2009-02-22T04:52:00.001-08:00

Din Brugges, am plecat spre Anvers prin Ghent, oras mic, un punctulet pe harta Belgiei, dar atat de frumos incat odata ajunsi aici, am regretat ca nu I-am alocat o zi intreaga.

E capitala provinciei Est Flandra. A fost fondat in jurul anului 650, cand s-au construit aici doua abatii: Sf. Petru si Sf. Bavo, in jurul carora s-a dezvoltat viata religioasa si cea economica.. A inflorit in secolele 11 si pana in secolul 13 a fost cel mai mare oras din Europa dupa Paris. Era mai mare decat Londra, Koln sau Moscova. Intre zidurile orasului locuiau peste 65.000 oameni, acum sunt 250.000.

A fost un centru important de productie si vanzare al hainelor in perioada medievala, deoarece terenul era propice pentru cresterea oilor si, implicit, prelucrarea lanii. In secolele 16, 17, orasul a fost devastat din cauza razboaielor religioase. La un moment dat a fost republica Calvina, insa armata spaniola a reinstaurat catolicismul. Acum coexista o multitudine de religii, dovada stau imensele catedrale si biserici din oras.

Am lasat masina destul de departe de centru (care e zona pietonala) si am parcurs pe jos vreo 2-3 km.

De la gara centrala Sint Pieters, construita in 1912, o imensa cladire, dantelata, ca, de altfel toate cladirile din oras, un pod- Sint Michielsbrug traverseaza Graslei.

Jos, o superba panorama a centrului vechi ne imbie de-o parte si de alta a raului e cate o promenada pietruita, sunt banci si terase.

Sunt aici cladiri cu valoare de monument cate sunt in toata Romania. Fosta posta e impunatoare, incat pare a fi un fost castel.

Biserica Sf. Nicolae, Belfry, Catedrala Bravo, castelul Gravensteen (singura fortareata medievala pastrata in Flandra)- toate acestea sunt fiecare in parte mici opere de arta.

Celelalte case par a fi desenate, fiecare e altfel, insa au ceva comun: farmecul caselor de papusi, asa cum mi le-am imaginat in copilarie. Arhitectura medievala a orasului e aproape intacta si e remarcabil cat de bine a fost pastrata si restaurata.

E o atmosfera de oras provincial ce se simte, plimbandu-ne pe malurile Graslei-ului. Vechiul port inca mai respira: de aici pleaca in curse vaporasele care fac turul orasului de pe apa. Costa 14 euro de persoana si o plimbare dureaza o ora.

Portul nou din Ghent, situat undeva in nordul orasului este al treilea mare port al Belgiei. Are acces la Canalul Terneuzen, care se intinde pana la portul olandez Terneuzen in vestul Scheldei. Casele din port nu mai sunt acum hale pentru depozitarea marfurilor, ci adapostesc show room-urile marilor companii, precum Volvo Trucks, Honda, Sidmar.

Este de asemenea, orasul cu cele mai multe flori din Belgia. De aici pleaca in intreaga lume begoniile si azaleele cele mai frumoase. La fiecare 5 ani, florarii din oras atrag turistii cu un show floral. Turistii nu-si pot desprinde privirile de pe aranjamentele florale expuse, care ofera o combinatie de calm si improvizatie.

Ghent este un mare oras universitar, aici invata peste 100.000 studenti. De aceea, strazile sunt intesate de tineri, mai ales seara si centrul orasului e unul din locurile favorite pentru promenada. Daca ajungeti in oras inainte de apus, ramaneti acolo sa admirati fantezia de lumini si spoturi luminoase, creata de designerul Roland Jeol. Ghidul Michelin I-a acordat orasului pentru iluminarea fantastica cu mii de lampi trei stele.

In jurul inimii medievale a orasului, pietele sunt aglomerate, iar soarele ce straluceste ademeneste turistii la plimbare sau, dupa caz, la odihna in fata unei halbe de bere rece. Arhitectura impresionanta a secolelor 18 si 19 este cel mai bun décor pentru aceasta. Noi ne-am multumit cu o inghetata si am plecat mai departe…

BRUGGES

2009-02-21T12:16:00.001-08:00

21 august 2008

Orasul medieval supranumit “Venetia Nordului”, dainuie de 2000 ani si e una din bijuteriile coroanei belgiene. Este capitala provinciei West Flandra din regiunea flamanda. Centrul istoric este patrimoniu UNESCO din anul 2000, si are o suprafata de 430 hectare si o populatie de aproximativ 20.000 persoane, o cincime din numarul total al locuitorilor orasului. Importanta deosebita pe care a avut-o orasul, dezvoltandu-se puternic in perioada medievala a fost determinata de existenta portului, in jurul caruia s-a creat apoi un puternic centru economic. Accesul la mare se face prin canalul natural Zwin, creat de o furtuna puternica in 1134. De atunci orasul a cunoscut o dezvoltare continua, devenind o piata de lana si imbracaminte.

A cunoscut inflorirea si decaderea, a fost atat centru economic si artistic in secolele 15 si 16, insa din secolul 17 a scazut in importanta si locul I l-a luat Anverul.

Dar s-au pastrat perfect canalele si sunt in continuare navigabile, canale care inconjoara intreg centrul istoric.

Am intrat pe una din cele 4 porti ale orasului si mediat ne-am gasit inconjurati de istorie.

In partea dreapta a portii, o moara de vant, sus pe un delusor se invarte lin. Din pacate, nu am gasit nicio poza a morii de vant, desi eram convinsa ca am. Stradutele sunt inguste, pietruite, iar cladirile sunt exact ca acum 1000 ani. Librarii si magazine de suveniruri, terase si mici cafenele se insira de-o parte si de alta, invitandu-ne, fiecare in parte, sa le trecem pragul.
Orasul e faimos pentru Biserica Doamnei Noastre (Onze Lieve Vrouwkerk)- al carei turn are 122 metri si e una din cele mai inalte cladiri din caramida. Aici se gaseste sculptura “Madona si copilul” a lui Michelangelo.
Ca in toate orasele din Belgia, Grote Markt e piata centrala.

Aici se aduna turistii sa asculte concertele stradale, sa se odihneasca la o cafea, sau sa manance, sa bea o bere ori un vin si sa faca cumparaturi, pentru ca magazinele sunt la tot pasul.

Nu ne-a fost greu sa o gasim, pentru ca, inca de la intrarea pe poarta orasului strazile converg spre centru, ca niste raze. Si in apropierea acesteia, se auzeau acorduri de muzica. Erau cativa tineri ce cantau si o mare de oameni care ii asculau asezati pe bancile din piata.

Noi am admirat frumusetea caselor din jurul canalelor, cu gradini pline cu flori, cu garduri vii pe malul apei si de jur-imprejurul caselor si cu cate o bancuta chiar aproape de apa, pentru odihna. Podurile inalte permit atat trecerea vaporaselor mici, a barcilor, insa si pentru trecatori ofera o privesliste de neuitat asupra bogatiei culorilor.

Mici bouticuri care vand ciocolata de toate felurile se gasesc peste tot.

Imagin din interiorul unei ciocolaterii

La plecare am avut parte de un spectacol inedit: un vaporas trebuia sa treaca pe canalul exterior, astfel incat podurile de intrare in cetate s-au ridicat unul dupa altul, pentru ca vaporasul sa isi poata continua drumul, timp in care circulatia in si dinpre centrul istoric s-a intrerupt, soferii asteptand linistiti sa se reia circulatia.

Totul a durat in jur de 5 minute, timp in care sirenele au semnalizat sonor ca podurile sunt deschise, iar masinile au asteptat la semafoare pana cand podurile au revenit in pozitia initiala.

ANVERS ABATIA

2009-02-12T22:38:00.001-08:00

Intr-una din zilele petrecute in Anvers, am avut parte de o intamplare putin mai neobisnuita. Ne plimbam pe stradutele din jurul centrului istoric, cand am vazut mai multe persoane cu clipboarduri in mana, cautand ceva. Ne-am luat dupa micul grup de “cercetasi” si noi, curiosi sa vedem despre ce este vorba.

Nu mica ne-a fost mirarea cand s-au deschis niste porti mari si in fata ne-a aparut o veche abatie.

Era o curte larga, spatioasa, pavata cu piatra cubica, cu alei pe cele patru laturi, de-a lungul carora erau usile fostelor chilii, incadrate de ziduri inalte din caramida rosiatica.

Portile din lemn ale chiliilor, erau numerotate, si cu denumirea fiecarei incaperi pe cate o placuta gravata, lipita. Pareau niste usi ale unor mici castele, din povestile copilariei.

Una din ele era deschisa si am putut vedea ca in spatele usii de lemn se ascundea de fapt intrarea intr-o locuinta. Ramasese fatada, asa cum fusese odinioara, insa in spatele zidurilor din caramida, acum sunt case de locuit.

Dovada am avut-o imediat, cand, in apropierea micii bisericute din incinta, am dat de un parc plin cu verdeata, unde o doamna isi plimba catelul, iar langa intrarea in parc erau cateva masini parcate, probabil ale celor ce locuiau acum aici.
Imediat ce am iesit din curte, portile mari s-au inchis din nou, singure, inchizand in spatele lor un secret pe care noi nu l-am putut descoperi in totalitate. Cei cu ajutorul carora intrasem in curte, plecasera demult. Le-am multumit insa in gand pentru descoperirea facuta.

ANTWERPEN (ANVERS)

2009-02-07T04:17:00.000-08:00

17-24 august 2008

Anversul este al doilea oras ca marime din Belgia si al doilea port din Europa (dupa Rotterdam), asezat pe malul drept al raului Schelde. Printr-un canal, Westerschelde se face legatura cu Marea Nordului. De aceea in oras se simte umezeala caracteristica zonelor marine. Este impartit in 9 districte: Antwerp, Berchem, Berendrecht-Zandvliet-Lillo, Borgerhout, Deurne, Ekeren, Hoboken, Merksem, Wilrijk.
In Anvers ne-am simtit ca acasa, asta si pentru ca am fost timp de o saptamana la prietenii nostri. Ne-a fascinat inca din prima clipa in care l-am vazut. Este un oras cald, primitor. Din Wilrijk, unde am locuit, cu autobuzul nr. 32, contra unei sume de 3.20 euro/persoana se ajunge in centru in 10-15 minute. Biletele se achita, ca peste tot, direct soferului, care elibereaza bonuri fiscale. Se succed la intervale regulate si nu sunt niciodata aglomerate. In 10 minute suntem in centrul orasului.

Inainte de a ajunge la gara centrala incep sa apara pe partea stanga magazinele de bijuterii ale evreilor ultraortodoxi. Iar ei, cu perciunii lungi, care le iasa de sub palariile cu borurile foarte largi, imbracati in pardesie de culoare neagra, pana peste genunchi, in ciuda faptului ca afara sunt 20 grade stau in fata “pravaliilor”, sau vorbesc unii cu altii. Formeaza o comunitate aparte, in fapt un alt district- cel al diamantelor, comunitate socanta la prima vedere pentru ochii turistilor care-i vad. Sunt deja parte integranta a orasului, figuri reprezentative ale uneia din ocupatiile de baza inca din perioada medievala- productia de bijuterii si vanzarea acestora. Comunitatea evreilor din Anvers este mare, numara in jur de 50.000 persoane. De amintit ca de Sabbat, sambata toate magazinele de bijuterii sunt inchise si toti evreii stau in casele lor. I-am intalnit la plimbare, in parcuri si piete in timpul saptamanii, insa sambata magazinele de bijuterii sunt parca parasite.

Magazinele de bijuterii de la Gara Centrala

Am inceput explorarea orasului de la gara, o cladire maiestuoasa, ea insasi opera de arta. Gara centrala, monument de arhitectura, proiectata de Louis Delacenserie, a fost construita in 1905. Fatada baroca, domul de sticla si metal sunt ele insele monumente si constituie un punct de atractie pentru turisti. Sunt 4 nivele de la care pleaca trenurile. Jos, la parter, gara arata ca un mall de la noi, cu marmura pe jos, de-o parte si de alta sunt magazine de bijuterii, cu diamantele expuse in vitrina, unul mai frumos decat altul, ca magazinele de suveniruri de la noi, suvenirurile insa sunt ceva mai scumpe… O scara rulanta te duce la nivelul dorit, la intrarea pe fiecare peron sunt automate pentru bilete.
Orasul este la doar cativa km de Olanda, sunt in jur de 50 km pana la Rotterdam si 110 km pana in Amsterdam. Pana in Paris sunt circa 300 km, Bruxelles-ul este doar la 40 km distanta, astfel incat gara este foarte solicitata. Trenurile pleaca la intervale scurte in toate directiile, si calatorii sunt mereu prezenti in gara.

De aici, de la gara pana in piata Operei Keiserley mai e putin. Si din Piata Operei incepe Meir, strada pietonala si coloana vertebrala a orasului, care se termina in Groenplaats. E loc de promenada, de intalniri, locul unde se intalnesc marile lanturi de magazine si, totodata de aici converg marile artere ale orasului. E una din arterele renumite comerciale ale orasului si ale Belgiei. Vitrinele magazinelor imbie trecatorii cu reduceri de pana la 50% si nu e doar o gluma: pe Meir se gasesc produse pentru toate gusturile si magazine pentru toata lumea.

O simpla plimbare pe Meir transforma chiar si pe cei vesnic posomorati in alti oameni: asta pentru ca atmosfera este de sarbatoare in permanenta: oameni cu sacose pline de cumparaturi, cu pachete si cadouri frumos ambalate intalnesti la tot pasul, copii ce alearga voiosi pe strada, fara grija, deoarece pe aici nu circula masini, cate un cantaret la o intersectie iti aduce aminte ca uneori e bine sa fredonezi o melodie, fie chiar si pentru cateva secunde. Un zambet cald de la un trecator cu gandul la o intalnire cu o frumoasa domnisoara, si viata poate sa se schimbe instantaneu… Dintr-o data, privesc cu alti ochi forfota orasului, e viata lui, e modul in care acesta respira. Si ma simt deja ca sunt si eu o mica rotita angrenata in acest vartej.

La intrarea pe Meir

In apropierea Meirului sunt strazile Hopland si Schuttershofstraat, care sunt faimoase pentru casele de moda renumite care isi au magazine aici: Cartier, Armani, Scapa, Hermes. Iar strazile Nationalestraad si Kammenstraad au magazine alimentare, anticariate si de imbracaminte ce merita vizitate.Tot aici e si Muzeul de Fashion, precum si magazine ale unor designeri faimosi: Dries van Noten sau Walter van Berendonck.

Casa lui Rubens- in flamanda, Rubens Huis e la doar o azvarlitura de bat de Meir. Ne-am oprit cateva minute, pe o banca de pe Meir, cu harta in fata sa cautam strada cu casa lui Rubens si am avut surpriza sa auzim romaneste. Era un acordeonist de culoare, care la coltul unei cladiri a inceput sa cante, fiind insotit de un altul, care, de pe o banca urmarea sa nu vina politia. Romanii nostri sunt peste tot…

Rubenshuis

Vis-à-vis de casa memoriala a lui Rubens e un magazin cu suveniruri, carti si tot aici se vand biletele de intrare la casa memoriala, acum devenita muzeu. Intrarea costa 7 Euro/persoana. Casa se gaseste pe strada Wapper si a fost construita de artist la un an dupa casatoria sa cu Isabella Brant, in stil italian, dupa un plan propriu, bazat pe studiile renasterii italiene. Ansamblul cuprinde casa, un studio, un portic monumental si o curte interioara, care se deschide intr-o gradina in stil baroc, conceputa, de asemenea de Rubens. In incinta studioului, el si studentii sai au executat cele mai multe opere datorita carora a devenit faimos in lumea intreaga.

Meirul duce pana in Grote Markt, Piata Mare a orasului. Bineinteles ca pana in Grote Markt, aflata la 1 km distanta, ne-am oprit in fata vitrinelor magazinelor si am intrat in altele.

Case din Grote Markt

In Groenplaats sau Grote Markt, se afla primaria cu steagurile tarilor UE in fata, care falfaie in bataia vantului, creind impresia de miscare,.
Primaria orasului se afla in partea vestica a Pietei si a fost ridicata intre 1561-1565 dupa planurile lui Cornelis Floris de Vriendt, un arhitect renumit.

Cladirea in stil renascentist incorporeaza atat stilurile flamande, cat si italiene, a caror influenta e vizibila. Ornamentele bogate ale sectiunii centrale ale cladirii reprezinta statui ale unei femei ce reprezinta justitia, o alta e Prudenta si a treia o reprezinta pe Fecioara Maria, inconjurate de armate, duci de Brabant si regi spanioli.

In fata Primariei se afla statuia care, conform legendei este reprezentativa pentru oras. Un gigant mitic, pe nume Antigoon, ce traia langa rau cerea o taxa de trecere tuturor acelora care traversau Schelde. Celor ce refuzau sa plateasca taxa li se taia o mana si li se arunca aceasta in rau. Tanarul erou Brabo a reusit sa taie, la randul lui mana gigantului si s-o arunce in rau. De aici numele orasului, din olandezul “Hand Werpen”- mana aruncata, denumire ce s-a transformat pe parcurs in Antwerpen. Ne-am fotografiat si noi, ca si ceilalti turisti cu uriasul de piatra, cu cladirirle aflate in piata, cu primaria si catedrala, undeva, in spatele nostru, pentru ca peste ani sa ne regasim imaginea orasului din amintiri…

Catedrala Doamnei Noastre isi inalta turnul peste oras. Am vazut-o din piata si de aici, din Grote Markt se ajunge pe una din stradutele care o inconjoara.

fatada catedralei

Constructia ei a inceput in secolul 14 si a fost finalizata in 1518. Este una din cele mai impresionante catedrale gotice din nordul Europei.

Este renumita deoarece are 4 picturi ale lui Rubens: “Coborarea de pe cruce”, “Ridicarea pe cruce”, “Invierea lui Christos” si “Assumption”. Langa catedrala, piata abunda de terase, restaurante si baruri, adesea pline cu turistii care se odihnesc dupa periplul prin oras. La pizzeria unde ne-am oprit noi pizza costa in jur de 10 euro, e crocanta si savuroasa, o bere costa 3-4 euro. E un local chiar langa catedrala, unde se serveste shaorma, iar pizza e preparata chiar sub ochii clientilor.

Fantana din Piata Catedralei

Biserica Sf. James, care e mult mai incarcata in ornamentatii decat catedrala se afla in apropiere si aici se afla mormantul lui Rubens.

Langa Grote Markt este o alta piata, unde pentru cateva zile s-a desfasurat un targ culinar, adunand curiosi, ca si noi, din toate partile orasului. Bere, mancare, muzica si voie buna, acestea au fost ingredientele unei sarbatori dedicate bunului gust…

Schelde e in imediata apropiere.

Desi orasul a fost fortificat in trecut, a ramas doar un castel Het Steen, renovat acum, care adaposteste muzeul marinei.

Het Steen

In halele vechiului port acum sunt expuse diverse barci, vase de pescuit si de pasageri din perioada interbelica, si pentru ca aici pot venii familii cu copii, pentru ei, printre ambarcatiuni s-a amenajat si un loc de joaca. Castelul pare a fi desprins din povesti, si ne-am simtit exact ca Gulliver in tara uriasilor, desi statuia de la intrare il arata in tara piticilor.…

De la castel am urmat cursul raului. Pe rau trec vapoare, slepuri, vase de calatori. Pe chei, intr-o parcare se adunasera la sfarsit de saptamana rulote- caravane, cu olandezi.
In sec 16, Antwerpenul era un oras bine structurat, cu case impunatoare, manufacturi si cladiri de birouri. Mare parte a constructiilor datand din acea perioada se gasesc in oras, in partea veche, necomerciala a acestuia.

Am trecut pe langa niste foste hangare, care acum erau transformate in birouri de avocatura, restaurante (Hangar 26), depozite, ajungand in zona portului vechi.

Aici se pastreaza inca intrarea in port, asa cum era ea in secolul 18, desi vechiul port adaposteste acum doar ambarcatiunile de lux, e acum un fel de parcare pentru iahturi, barci cu motor si tot aici este un hotel de 4 stele, amenajat pe un vapor, “bateautel”, un hotel pe apa.
De aici insa se termina cu partea vizitata a Anversului, pentru ca turistii sunt tot mai rari, strazile din ce in ce mai pustii, magazinele sunt goale si, surprinzator afiseaza preturi mai mari decat in centru, pe Meir; restaurantele sunt fie goale, fie inchise, in baruri sau carciumi sunt putini oameni, cu cate un ziar in fata, pensionari ce incearca mai mult sa isi omoare timpul.Este o zona unde, nemaifiind turisti, aici se desfasoara doar viata de zi cu zi a localnicilor.

Raul Schelde se poate traversa prin doua tunele pentru autovehicule: Waaslandtunnel si Kennedytunnel, cat si de catre pietoni si biciclisti, prin tunelul Sf Ana.

La intrarea in tunel

Si tunelul pietonal

Pe partea cealalta a raului e Linkeroever, o zona cu multa verdeata, parcuri cu terenuri de volei, fotbal si piste pentru biciclisti. De aici se pot urmari vapoarele care trec pe Schelde, asta fiind una din distractiile preferate ale unei familii de evrei, constand din 7 copii, cel mai mare avand in jur de 10-12 ani, cel mai mic abia putea sa mearga si tatal acestora, aflati acolo, in ziua in care am ajuns si noi. Probabil ca asta era modalitatea cea mai ieftina de a se distra …
Orasul apare ca intr-o ilustrata, de cealalta parte a raului. Aici, in liniste il poti redescoperi, straduta cu straduta, casa cu casa, fara sa te plictisesti. In spatele cladirilor de pe mal se profileaza turlele catedralelor, impungand norii, care se aduna deasupra orasului. Si, desi eram in plina vara, si-n Bucuresti erau 40 grade, aici temperatura nu a depasit 20 grade, ba, chiar, cateva zile a plouat si a fost racoare, fiind nevoiti sa ne luam pulovere pe noi… In Anvers a plouat aproape zilnic, asa ca m-am cadorisit cu o umbrela dintr-un magazin de pe Meir…

Antwerpenul e aerisit, cu multe parcuri si zone verzi. De fapt, peste tot, langa blocuri, cladiri pentru afaceri sau case de locuit sunt copaci, ronduri de flori, iar de la balcoane surad jardiniere pline cu flori, care se revarsa pe toate laturile intr-o cascada multicolora. Flori sunt si de jur-imprejurul stalpilor de iluminat, creaind un sentiment de veselie si armonie. E o abundenta de flori peste tot. Pistele pentru biciclisti se gasesc peste tot in oras, si nu e de mirare ca locuitorii prefera bicicleta ca mijloc de transport la si dinspre servici, sau pur si simplu pentru plimbare. In fata garii centrale este o imensa parcare pentru biciclete, iar pe Meir, unde nu circula nicio masina, se poate circula cu bicicleta.
Noua ne-a placut aerul de libertate pe care il degaja orasul, sentimentul ca totul iti apartine si ca poti oricand sa gasesti ceva nou de vazut.

BRUXELLES, Belgia

2009-01-28T09:34:00.000-08:00

16 August 2008

Bruxelles a devenit sinonim cu Uniunea Europeana, insa e si capitala Belgiei. De aceea e mereu aglomerat si plin de viata. Forta orasului sta in aceea ca diversitatea e caracteristica lui. Turistii din centrul istoric privesc inmarmuriti palatele din Grote Markt, unde acestea sunt dispuse pe cele patru laturi ale pietei, unul mai somptuos decat altul, unul mai frumos decat celalalt, in timp ce parlamentul european, in sediul somptuos, de sticla, (Berlaymont) aflat ceva mai departe, dezbate legile.

Trecutul se imbina cu viitorul armonios in Bruxelles. Limba e un subiect sensibil, fiind trei limbi oficiale in Belgia: franceza- in sudul tarii, in Wallonia, flamanda, vorbita in nord, in Flandra si germana, vorbita in apropiere de granita cu Germania. Aproape toti insa stiu si engleza, fara niciun fel de probleme.

Cu greu am gasit un loc de parcare. Se parea ca toata lumea s-a inghesuit in ace zi de sambata in oras. Am intrat intr-o parcare subterana, insa am fost intorsi cand ajunsesem jos de un paznic care ne-a comunicat cu parere de rau ca nu mai sunt locuri. Dupa cateva minute bune de cautari pe stradutele in panta din apropierea centrului, am gasit un loc de parcare si am pornit sa exploram orasul.

Piata Mare, sau Grote Markt, asa cum e numita ea de flamanzi, e impresionanta datorita covorului de flori din centru, pe care l-am vazut imediat ce am fost aproape de piata. Nu stiam atunci, am aflat ulterior, dupa venirea in tara ca acest covor de flori urias este evenimentul annual al Pietei si ca dureaza cateva zile. Am fost norocosi sa ajungem in Bruxelles chiar in acele zile, norocosi ca am putut sa il admiram in toata splendoarea sa.

Un covor demn de decorul princiar din jur

Un covor urias, desfasurat pe toata suprafata pietei, cu o explozie de culori, de la verde crud la rosu aprins. De jur-imprejurul covorului e un spatiu pietonal ingust, delimitat prin garduri metalice, astfel incat turistii sa poata admira in voie florile si cladirile din jur. Procesiuni cu steagurile Belgiei, ale U.E., secondate de fanfare, arlechini si saltimbanci, pelerini si petrecareti pur si simplu trec prin piata, creind o atmosfera de sarbatoare.

Pe marginea pietii, terasele, cafenelele si restaurantele, aflate la parterul cladirilor intregesc imaginea. Magazinele de suveniruri isi ademenesc clientii cu cristale, ciocolata, carti postale si de calatorie, in timp ce in jur auzim atat franceza, cat si engleza, italiana, rusa si … chiar romana. E una din atractiile turistice de necontestat ale orasului, e firesc sa intalnim toate natiile posibile. Piata e in patrimoniul UNESCO inca din 1988.
Tot in piata e statuia Manneken Pis, emblema a orasului, creata de Jerome Duquesnoy in 1619, reprezentand un baietel dolofan urinand. Noi nu am vazut-o, am cautat-o din priviri, insa, cum piata era supraaglomerata, ne-am multumim sa admiram covorul de flori si sa urmarim procesiunile ce se derulau.

Casele de aici sunt in stil baroc, construite in secolul 16. In 1692 un bombardament francez a distrus totul, in afara de cladirea Primariei. Celelalte au fost terminate trei ani mai tarziu si au fatadele arse, iar in varf au statui de eroi si de sfinti.

Piata e una din cele mai somptuoase din Europa si chiar daca palatele erau incarcate cu dantelarii si ornamente, intregul ansamblu arhitectonic era fantastic, nimic nu deranja privirea, atmosfera de medieval se pastra aproape intacta, asta si datorita faptului ca masinile nu au acces in zona. Zona e exclusiv pietonala, de aici probabil vine si farmecul stradutelor ce inconjoara piata, pietruite, inguste.

Dominand piata, cladirea Primariei- Hotel de Ville are cu aproape 300 ani mai mult decat celelalte cladiri. In varful turnului central e o statuie a Arhanghelului Mihail, care striveste sub calcai diavolul. In balcoanele acesteia era plin de lume, care privea de sus manifestarile din piata.

Casa Regelui- Maison du Roi se afla vis-à-vis de primarie. Nu a locuit niciun rege aici, in ciuda numelui. Aici e Muzeul Municipal, ce cuprinde colectii de sculptura gotica, portelan, argintarie, dantelarie, tablouri (Brueghel).

Catedrala Sfintilor Mihail si Gudule a fost inceputa in 1226, este o combinatie de stiluri gotic si romanesc.

Ferestrele cu vitralii sunt atractiile principale.
Strazi inguste si pietruite radiaza din piata, convergand spre alte puncte de interes ale orasului: Palatul de Justitie, cladirea Bursei, Piata Regala.

In fata Bursei, un miting antirus ne-a adus aminte ca tancurile rusesti tocmai invadasera Georgia.

Desi inca nu se stinsesera acordurile muzicii fanfarei din Grote Markt si manifestatia progeorgiana era in plina desfasurare, am parasit orasul, indreptandu-ne spre Anvers.

KOLN, GERMANIA

2009-01-21T10:19:00.000-08:00

15 August 2008

Probabil ca imaginea Kolnului este asociata in mintea turistilor cu catedrala. Este simbolul orasului, in jurul caruia s-a dezvoltat cetatea. E imposibil sa spui Koln, fara ca imaginea impunatoare a catedralei sa nu fie prima in minte. Orasul s-a dezvoltat intr-atat, incat doar pe harta se poate vedea granita dintre Koln si Bonn sau dintre Koln si Dusseldorf.
In Koln numarul monumentelor, cladirilor vechi si obiectivelor turistice este impresionant, intregul oras fiind un muzeu in aer liber care asteapta sa I se descopere frumoasa si indelungata istorie.

Ne-am cazat, conform obiceiului la ETAP Hotel Koln, situat in apropierea aeroportului Koln/Bonn. Deoarece cele doua orase se intrepatrund practic, aeroportul le deserveste pe ambele. De aici, am plecat spre Koln cu trenul suburban, de la gara Frankfurter. Pana in centru, la gara centrala sunt 4-5 statii. N-am coborat insa acolo, pentru ca am zarit turlele catedralei si am dorit sa o vedem intai de departe.

Podul si catedrala in spate

Am coborat din tren cu o statie mai devreme, astfel incat sa traversam pe jos Podul Hohenzollern spre catedrala.

Podul are o sectiune pietonala, pe care circula si bicicletele, o sectiune cu 2 benzi/sens pentru masini si una de 4 linii ferate pentru trenuri, gara centrala fiind in imediata apropiere a catedralei.

La baza podului, in apropierea catedralei este un parc, unde locuitorii orasului si nu numai erau adunati la picnic. Am observat grupuri de “petrecareti”, care erau insa de alta etnie, prezenta si la noi. Au si nemtii oile lor negre! Si petreceau cu foc, cu gratare si muzica, exact ca la petrecerile noastre campenesti. Diferenta era insa ca aici eram in centrul Kolnului.

Catedrala, inalta de 157 m si cu o suprafata aproximativa de 6166 mp, inceputa in 1322 a fost terminata in 1560. Este o dantelarie din piatra, cu doua turle gemene, care se vad din aproape intreg orasul. Desi e situata intr-o piata imensa, in care tinerii localnici seara se intalnesc la un “skate”, cu greu reusesti sa o cuprinzi cu privirea. Turistii cu aparatele de fotografiat sau de filmat in mana se ciocnesc unii de altii in incercarea de a reusi sa cuprinda intreg ansamblul.

Am incercat si noi sa cuprindem toata catedrala. Din pacate nu am reusit perfect.

E 15 august. Sfanta Maria. Inauntru este oficiata slujba. La intrare, in stanga, danseaza jucause luminile luminarilor asezate pe suporturi speciale. E o mare de lumina galbena, calda. De undeva din fata, un cor de copii canta.

Admirand interiorul, cu coloane striate, privirile ni s-au oprit asupra vitraliilor, cu scene din vechiul si noul testament. Cele 5 vitralii in stil bavarez din partea de sud a altarului sunt considerate piesele de rezistenta ale stilului neo gotic. O multime de statui intregesc tezaurul catedralei: crucifixul Gero, considerat ca fiind cea mai veche cruce in format mare, datand din anii 1000, statuia Milan Madona, cea a Sf. Christofer si cea a Sf. Ursula, patroana sfanta a Kolnului.

In piata, forfota. E sarbatoare. Bunici cu nepotii la plimbare, turistii ce admira catedrala, o mare de oameni care se odihneste la cafenelele de pe margine, librarii si magazine. Am pornit agale sa exploram si restul orasului, dupa ce ne-am cumparat dintr-una din librariile de acolo un ghid turistic. Harta Kolnului am gasit-o la hotel, aceasta fiind disponibila la toate hotelurile unde ne-am cazat.

Ne-am oprit la una din terasele superbe aflata in vecinatatea catedralei, am mancat o pizza si am baut cea mai proasta bere: Heffe. O bautura cetoasa, tulbure, pentru ca cerusem una alba, neavand habar cum este. Am decretat-o ca fiind o bere pe care nu o vom mai incerca, insa ne-am mai lovit de ea, sub o alta denumire, in Belgia: Leffe, identica.

Primaria orasului e in apropiere de piata Catedralei. De departe, pare inca o cladire veche, perfect integrata in peisaj. Are doar o placa minuscula, care avertizeaza ca e o cladire publica, care e deschisa vizitelor turistilor.

Fatada primariei

Inauntru, in spatele zidului vechi, pastrat admirabil, este o cladire moderna, cu cupola, in care sunt birourile primariei. In hol se poate admira macheta orasului, precum si statuile care impodobeau peretii vechii primarii, distrusa la bombardamente in al doilea razboi mondial. Curtea interioara este pastrata si, pentru a fi admirata, peretii sunt din sticla.

Ne-am plimbat apoi prin oras. Case vechi, in stil baroc, lipite una de alta, cu terase si cafenele in fata ne intampina peste tot. Pe malul Rinului este o zona pe cativa kilometri de promenada, tivita cu baruri, terase, cafenele, parcuri, locuri de joaca pentru copii. E o adevarata placere chiar si numai sa te plimbi pe malul raului.

Casele par din lumea povestilor...

Pe rau se fac croaziere de cateva ore, atat pentru a admira orasul, cat si pentru a vizita cele doua orase din apropiere, Dusseldorful si Bonnul. Un vas plin cu turisti zgomotosi isi astepta plecarea la chei. Era un banner mare la intrarea spre vapor, anuntand o “fiesta” cu muzica house. Din pacate, zgomotul ce se auzea de pe vas ne-a facut sa nu ne mai dorim o plimbare cu vaporasul, desi initial asta fusese intentia noastra.
Am preferat sa admiram orasul de pe mal.

Un alt obiectiv care merita vazut este Gara Centrala, de unde am plecat spre hotel tarziu, dupa ora 11. Gara e construita intre 1890 - 1894, atent restaurata. Trenurile se succed la intervale de cateva minute unul dupa altul, pleaca in orice directie imaginabila. De la linia unde am asteptat trenul spre hotel, au plecat in interval de 10 minute, cat l-am asteptat pe al nostru, 4 trenuri.

Si, desi parea aglomerata, existau indicatoare peste tot, pentru a sti de unde si in ce directie se poate lua fiecare tren. Mai dificila a fost achizitionarea biletelor de calatorie, pentru ca acestea se iau de la automate, insa ne-am descurcat pana la urma.
Intregul ansamblu –gara, impreuna cu catedrala si muzeele din apropiere apropiere - Ludwig si Romisch-Germanisches - este marcat de elementele caracteristice ale istoriei Koln-ului, de secole un important centru economic, religios si cultural al Germaniei.

WURZBURG, GERMANIA

2009-01-19T10:09:00.000-08:00

14 August 2008

Wurzburgul, situat in sud-vestul Germaniei, in Bavaria, e cetatea vinului si a pestelui, cu cladiri monumentale, in care simplele case de locuit au un aer aparte, de monunente arhitectonice.

In drum spre Wurzburg

Incepand cu Germania, ne-am cazat in hotelurile ETAP, un lant de hoteluri care se gaseste in aproape toate marile orase din Europa de Vest. Camerele sunt mari, curate, cu TV, radio, baie cu dus, dar, din pacate hotelurile sunt situate la periferia oraselor, fiind considerate hoteluri de tranzit. In fiecare hotel, la receptie se gasesc brosuri cu adresele si tarifele hotelurilor din Europa. Aici am ajuns tarziu, dupa ora 15, cand se termina programul la receptie, iar hotelurile sunt dotate cu automate pentru rezervare, comanda si plata a camerelor. Se elibereaza un fel de bon asemanator celui de la bancomate cu codul de acces, atat in hotel, cat si in camera. Este o modalitate foarte buna de a face economii de personal.
Hotelul ETAP din Wurzburg e situat in zona industriala a orasului, langa reprezentantele Citroen, Porshe, Wolkswagen si Toyota. O camera pe noapte costa 46 euro. De aici se poate ajunge cu autobuzele nr. 26 sau 34 in centrul vechi al orasului. Biletele se platesc la sofer, dar se pot cumpara de la orice chios de ziare din oras si costa 2.10 euro/persoana.
Piata orasului, veche de peste 700 ani continua sa emane aerul boem, de piata menita sa adune locuitorii vechiului burg, la o bere seara. Domul Sf. Kilian este cladirea cea mai impunatoare a pietei.

La intrare, portalul de bronz, cu scene din “Facerea Lumii” e numai “pregatirea” pentru spectacolul maret de grandoare din interior. Arcele de pe tavan sunt in stil baroc, altarul cuprinzand mormantul sfantului al carui nume il poarta catedrala. Wurzburg este centrul pelerinajelor catolice in 8 iulie, data la care e celebrat patronul Sf. Kilian.

Interiorul domului

In dom se fac in fiecare dupa-masa meditatii pe sunete ale orgii, care dureaza 15 minute fiecare. Sunt 2 orgi, una de 9.6 m si una de 4 mm, datand din 1965. E o atmosfera stranie, fiindca un sunet al orgii e emis incontinuu timp de minute bune, in biserica e liniste si eu, cel putin am avut senzatia de disconfort. Dimpotriva, Toni a fost entuziasmat si ar fi repetat experienta inca 15 minute, daca nu am fi vrut sa vedem orasul in timpul ramas.

O galerie din interiorul domului

Augustiner Kirche a fost fondata in 1263, se afla in Dominikaner Platz, nu departe de Dom.

Afara, in piata, atmosfera e ca de sarbatoare: turisti si localnici, deopotriva sarbatoresc: unii la o bere, la Ratskeller (Beciurile Primariei), pe terasa sau in restaurantul, situat la subsolul primariei vechi, altii la cafenelele din zona sau la terase. Veselia emana insa si aerul de vacanta e placut. Pe mese sunt halbe de bere, blonda, sau vin rosu. Aici, la Ratzkeller am baut o bere afara, urmarind zumzetul si forfota din piata. De-o parte si de alta a intrarii in dom sunt magazine de lux, librarii si cafenele, iar vis-à-vis sunt restaurantele cu terasele imbietoare. Nici n-ai putea sa nu te asezi la o masa, fie chiar si doar pentru cateva minute, sa admiri, de pe margine, tumultul vietii.

Podul Alte Mainbrucke

Pe podul vechi, Alte Mainbrucke, peste Main, cu cele 12 statui ale episcopilor, papilor si regilor de-o parte si de alta am traversat spre Festung Marienberg, fortareata Marienberg, aflata de cealalta parte a Mainului.

Una din cele 12 statui de pe pod

Podul Vechi, vazut de pe Ludwigsbrucke

Fortareata se vede din aproape orice unghi din oras si de cum am vazut-o , ne-am hotarat ca trebuie sa ajungem sus, sa o admiram de aproape. Nu ne-a parut rau, desi drumul pana sus a fost lung. Din curtea bisericii Sf. Burkhard, printr-un tunel ce urca spre dealurile cu vita-de-vie ce inconjoara dealul pe care e construita fortareata, drumul e in serpentine prin via cu soiuri de riesling, sovignon, silvaner.

Wurzburgul vazut printre vita de vie

Ajunsi sus, ne-am oprit sa admiram panorama orasului de la pcioarele noastre, cu o bere Wutzburger Hofrau in fata.
Fortareata a fost rezidenta episcopala din 1261 pana in 1720. Acum, aici sunt 2 muzee: Furstenbau Museum, care da o idee de ansamblu asupra vietii clericilor, a stilului de viata.

Intrarea in Cetate

Si intrarea in interiorul fortaretei

Celalalt, Mainfrankisches Museum surprinde ansamblul obiceiurilor locale de-a lungul istoriei, folclorul si arta in decursul anilor.

De aici, nu ne-am mai intors pe drumul pe care am venit, pentru ca am descoperit o cale mai scurta de a ajunge in oras, am coborat pe trepte printr-un parc pana in oras, pe malul Mainului, am traversat raul pe Ludwigsbrucke,

La taifas pe Ludwigsbrucke

am mers tot inainte pe Sanderring pana la Rezidenz, resedinta principilor, simbol al orasului, care se afla intr-o piata ampla.

Rezidenz-ul si piata

Construita intre 1720 si 1744 a fost bombardata in 1945. Au ramas atunci in picioare doar salonul cu tavan mobil, sala alba si sala tronului.

A fost restaurata cu eforturi uriase in 1981 si e inclusa pe lista patrimoniului cultural si natural UNESCO. De aici, ne-am intors spre centru, trecand prin fata bisericii Sf Anton,

a carei fatada uluitoare ne-a atras privirile din piata.
Autobuzele spre periferiile orasului circula din ora in ora, asa incat, pana la sosirea unuia, am admirat viata de noapte a orasului.

KARLOVY VARY, CEHIA

2009-01-16T09:51:00.001-08:00

12-13 august 2008

Situat la doar 60 km de Praga, statiunea e vizitata de turistii atrasi de farmecul “bailor” de odinioara (Lazne), unde aristocratia, regii si printii, dar si intelectualitatea boema obisnuia sa isi petreaca zilele de vara. Este o statiune cocheta, situata de-a lungul raului Ohre, si avand in cealalta parte, culmile stancoase ale dealurilor.

Autostrada Praga _karlovy Vary

Orasul a fost fondat in anul 1349 in timpul domniei lui Carol al IV-lea, rege al Cehiei si imparat roman.
Legenda spune ca regele Carol s-a dus la vanatoare in padure, in zona deluroasa unde izvoarele termale ies la suprafata. In timpul vanatorii, unul din caini a cazut intr-un iaz- tocmai descoperise un izvor minunat cu apa termala. Atunci Carol a decis ca pe acel loc sa construiasca un oras. De-a lungul istoriei Carlsbad a fost vizitat si a ramas locul preferat de multe personalitati, statiune de odihna preferata a tarului rus Petru cel Mare, Johann Sebastian Bach,, imparateasa Austriei Maria Theresia, a lui Chopin, Goethe, Schiller, Beethoven, Paganini, Gogol, Johann Brahms, A. Tolstoi, Smetana, chiar si Marx. Freud a stat in 1915 la Carlsbad Plaza, asta aminteste trecatorilor placuta aflata la intrarea somptuoasa a hotelului, in fata caruia sunt parcate 2 limuzine.

Orasul e impartit in doua de autostrada ce duce dinspre Praga in Germania. In nord este orasul propriu-zis, in partea sudica este statiunea de odihna.
Un hotel de 4 stele, cu piscina termala costa aproximativ 100 euro/noapte/camera (2450-2600 coroane cehe)
Noi am gasit un hotel modest, Hotelul Baierische Hof, care e situat langa terenul de golf al statiunii si are tarife acceptabile, de 40 euro/noapte/camera, cu micul dejun inclus. Din splendoarea de altadata a ramas sala de la parter, acum restaurant, in care dantelariile de pe tavan si candelabrele din cristal de Boemia amintesc de balurile care probabil aveau loc aici. Fiindca am ajuns aici dupa-masa, am ramas doua nopti, sa vedem intreaga zona cat mai bine.
Cu autobuzele 1 sau 10 se ajunge de la hotel in centru, statia terminala este la Colonade, in dreptul bailor termale nr. III (Lazne III).
Un bilet de autobuz costa 12 coroane (jumatate de euro). Biletele de autobuz le-am cumparat de la un mic magazin alimentar aflat langa hotel. Noi n-am stiut unde sa coboram si ne-am oprit cu cateva statii mai devreme, la piata centrala a orasului.

Asa ca am inceputul turul propriu-zis al statiunii pe jos. Am coborat spre posta, unde ne-a intampinat Hotelul Termal, aproape identic cu Hotelul Roman din Herculane.

Hotelul Termal, replica a celui Roman din herculane. Care o fi fost intai?

Dintr-o data calatoream in timp, incercand sa distingem asemenarile si deosebirile dintre cele doua hoteluri. Ambele sunt situate pe malul unui rau, ambele sunt construite in aproximativ aceeasi perioada si acelasi stil “art deco”, doar ca acesta parea mai mare, avand in fata, pana la malul raului o promenada superba, cu gradini pline cu flori si banci, pe care sa se poata odihni turistii. Anual, aici are loc Festivalul de Film de la Karlovy Vary, care are loc in luna iulie. Vin in fiecare an personalitati din lumea cinematografiei mondiale. De altfel, hotelurile din statiune se mandresc ca au gazduit diversi actori sau personalitati din lumea culturala si isi atrag turistii, afisand, la intrare, pe langa meniu, poze cu acestia. (Michael Douglas, Morgan Freeman etc).

De aici, de-o parte si de alta a raului se insira casele in stil baroc, construite in perioade diferite, alternand cu hotelurile si pensiunile pline ochi. Am gasit chiar si o pensiune romaneasca. Arhitectura din Karlovy Vary este deosebita.

Cladirile originare dateaza din perioada Renasterii, majoritatea caselor sunt insa din “Epoca de Aur” a statiunii, in stil romantic si gotic. Cea mai veche constructie e Turnul Castelului, cladit pe structura conacului de vanatoare construit din ordinul imparatului Carol.
Ca sa ne putem bucura de panorama oferita de cladirile orasului, ne-am oprit la o terasa sa savuram o bere ceha: un Pilsner Urquel, o bere aramie, amaruie, gen Gambrinus.

In parcul din laterala Hotelului Ternal are loc un concert de dupa amiaza. In pavilioanele ce strabat parcul se aude muzica numai, pentru ca toata lumea, tacuta, asculta. E un “remember” al perioadei interbelice, sau probabil, asa am simtit noi.

Mai departe, ajungem la Colonade. Karlovy Vary e de neinchipuit fara Colonade. Acestea sunt aliniate in jurul izvorului Tepla. Aici sunt izvoarele termale, datorita carora e vestita statiunea.

Colonadele vazute din interior

Colonadele au fost construite cu scopul de a delimita un spatiu in care oamenii sa se poata plimba, sa bea apa din izvoare. In plus, ele ofera adapost in cazul in care vremea este defavorabila. Fiecare Colonada gazduieste un izvor termal. In total sunt 12 astfel de izvoare, unul din cele mai cunoscute fiind Voidlo (Izvorul fierbinte). Indreptul fiecarui izvor este o placa cu denumirea, temperatura, afectiunile pentru care e indicata apa.

Colonadele

Apa izvoraste din pamant, e captata de fantani, are o temperatura ce variaza intre 40 si 60 grade si se bea din canite cu un orificiu in toarta, specifice. Ca sa fim in ton, am cumparat si noi una, insa, sincer, gustul apei nu e din cel mai bun… e o apa calda, sulfuroasa, cu gust de oua clocite. Poate e buna in diverse afectiuni gastrice, insa pentru noi, mai indicata a fost berea.

Izvoarele termale sunt captate si intr-o cladire comerciala, unde, la parter, langa izvoare se poate sta pe bancile amenajate de-o parte si de alta, iar langa ele sunt magazine pentru suveniruri, de unde se pot cumpara canile care sunt de fapt emblema statiunii. Apa tasneste in mijlocul cladirii ca dintr-un gheizer si, bineinteles turistii fac poze, filmeaza si admira spectacolul.

Orasul nu e vizitat doar pentru frumusetea sa, ci si pentru efectul curativ al izvoarelor termale, utilizate pentru diverse afectiuni. Izvoarele sunt utilizate pentru tratarea tulburarilor sistemului digestiv, de metabolism (diabet, colesterol ridicat, probleme la sira spinarii etc). Baile, masajele, tratamentele termale, plimbarile prin imprejurimi, hidroterapia se numara printre cele mai importante tratamente asigurate in statiune.

prin parc

Restaurantul Sweik, aflat in centrul statiunii este un punct de atractie al tururilor facute de ghizii ce insotesc turistii, aceasta si pentru ca e unul din cele mai “piperate” ca si preturi. Aici, atractia e soldatul in marime naturala, asezat la o masa, in fata restaurantului, imbracat in stilul traditional al soldatilor prusaci, cu care se fotografiaza aproape toti turistii (n-am scapat nici noi), dupa care, ceva mai in spate e restaurantul, care te ademeneste cu mirosurile variate.

Soldatul si cu mine...

O salata cu branza costa 150 coroane, o bere e 60 coroane. Goethe a stat la cateva case de restaurantul Sweik, in perioada 1812-1816, iar casa e acum inclusa in circuitele turistice.
Statiunea se intinde spre munti, am urcat pana aproape de marginea padurii, pentru a putea admira panorama. In partea “alpina” a orasului sunt vile noi, hoteluri de lux, unele mai impunatoare decat altele.

Ceva mai departe, spre marginea dinspre est a statiunii, o bere costa 25 coroane, insa afluxul de turisti e aici scazut. La un bar retras, cu doar cateva mese inauntru, am baut o bere Budweiser.

Cautand baile din oras, am descoperit cladirea bailor 1, Lazne I, care, din pacate era intr-o avansata stare de deteriorare. Baile traditionale, existente pana la caderea comunismului sunt acum inchise si nu mai sunt folosite. Exceptia face doar Lazne III si Elisabeth Bad, dar unde se fac proceduri diverse, recomandate de medic, insa tratamentul e facut in camere gen salon de spital, baile se fac intr-o cada si sincer, nu am fost tentati sa experimentam acest gen de baie.

Elisabeth bath

Ne-am fi dorit sa ne balacim intr-o piscina mare, cu apa termala, asa cum se gaseste la Pamukkale, In Turcia, sau chiar la noi, la Herculane. Sunt frecventate spa-urile moderne, cu preturi de la 32 Euro/ora pentru o singura procedura, in camere special amenajate. Asa ca, desi speram sa putem face o baie in voie, ne-am resemnat la gandul ca la intoarcere vom face o oprire la Heviz, in Ungaria, sa ne implinim dorinta.
Intregul Karlovy Vary este un parc. Sunt parcuri multe, cu alei largi si banci pentru odihna peste tot.
Parcul estic al statiunii este foarte ingrijit, aleile sunt delimitate de randuri de flori colorate. Admirand peisajul, am iesit din oras si am ajuns langa vechea terasa de vara. Aici, pe timpurile nu foarte indepartate, cu 10-20 de ani in urma rulau filme si aveau loc spectacole. Inca mai era instalatia de iluminat, insa printre randurile de scaune crescuse iarba si abia se mai vedeau. Era intr-o stare de degradare, nemaifiind folosita de ani buni. Ne-a cuprins un sentiment de tristete, asemanator celui pe care l-am avut vazand starea bailor.

Spre seara, am preferat sa ne intoarcem pe jos la hotel. De altfel, explorarea pietonala a oraselor a devenit obligatorie pentru noi, asa ca astfel ne-am antrenat pentru zilele urmatoare.

PRAGA, CEHIA

2009-01-10T03:39:00.000-08:00

Luni, 11 august 2008
Praga e construita, ca si Roma pe 7 coline, ce coboara spre raul Vltava. E considerata, pe drept cuvant una din capitalele cele mai frumoase ale Europei. E denumita “Cetatea celor 100 turnuri”, “Cetatea de aur”. Este scena de poveste pentru arhitectura extravaganta si muzica caracteristica. Mozart si Smetana sunt doar doua din marile personalitati ale culturii muzicale care au cantat orasul. Atractiile sunt variate. De aceea e vizitata de foarte multi turisti. Din Bratislava la Praga sunt doar 300 km, pe care i-am facut intr-un timp relativ scurt, nu fara a constata ca autostrazile slovace sunt mult mai bune decat cele ale Cehiei.

Hotelul Ibis la care ne-am cazat, se afla in apropierea centrului istoric al orasului si dispune de o parcare spatioasa subterana. Cazarea costa 111 euro/noapte/camera, incluzand 10 euro parcarea. De la hotel sunt 3 km pana in centru, care pot fi acoperiti cu metroul (3 statii), sau pe jos, asa cum am preferat noi. N-am facut o alegere gresita, pentru ca in apropierea statiei de metrou, pe o straduta ingusta, Praga8-Karlin, se afla PIVOVARSKY KLUB, restaurant si “pivoteca”- asa cum se recomanda la intrare, un bar unde se serveste bere la halba, dar, de unde poti alege, ca alternativa din peste 200 sortimente bere din intreaga lume.

Am gasit aici chiar si berea noastra favorita, Shumensko, bulgareasca., dar am baut, bineinteles, una locala.
1 Euro= 24 coroane cehe.

Interior din Pivovarsky Club
O bere costa 33 coroane cehe si o cafea, 30. Clubul e aerist, in vitrina sunt recipienti de bere, inauntru sunt mese foarte inalte, cu scaune la fel, comode iar peretii sunt ticsiti, la fel ca si o biblioteca, cu sticle de bere. La subsolul clubului este un mini restaurant, unde se pot servi diverse specialitati culinare. Din acelasi lant face parte si PIVOVARSKY DUM, unde, pe langa sortimentul bogat de bere oferit, exista recipienti cu pereti din sticla, in care se poate vedea berea fermentand.
De aici, din Nove Mesto- Orasul Nou, pana in centrul orasului- Stare Mesto, pe jos am facut ceva mai mult de o jumatate de ora. Orasul nou are o varsta de peste 500 ani si este nou doar in comparatie cu Orasul Vechi.

Vedere din Piata Veche

Starometske Namesti (Piata Orasului Vechi) este spectaculoasa inca de departe, noi am urmat aleea Regala, pentru a ajunge in interiorul acesteia. Calea Regala este denumirea data strazii pe care mergeau regii medievali in drum spre incoronare, la Palatul Regal- Hrad. Ea traverseaza apoi Podul Carol si urca spre Castel. Piata centrala este centrul comercial al orasului vechi, superb din punct de vedere arhitectural, un loc in care istoria poate fi citita de pe fatadele cladirilor ca o carte deschisa.

O imagine desprinsa parca din alte timpuri....

Monumentul din centrul ei il reprezinta pe Jan Hus, preotul reformator al bisericii cehe. Deasupra centrului se ridica turnurile gemene ale Bisericii Fecioarei Maria peste Tyn (Kostel Panny Marie pred Tynem), ale turnului cu orologiu astronomic din Staromestska Radnice (Primaria Orasului Vechi), spre care converg turistii la fiecare ora cand mecanismul ceasului din secolul XV activeaza o mica procesiune de 12 figurine. Prazsky Orioj, ceasul astronomic medieval da ora exacta inca de la 1410. Mesterul Hanus a reconstruit masinaria 80 ani mai tarziu.
Tot aici este casa memoriala Franz Kafka, muzeul expunand fotografii, carti si diverse obiecte ale scriitorului. Din pacate, la ora la care am ajuns noi, seara era inchis, dar afara, in piateta centrala inca mai erau turisti. O fantana arteziana simpatica in mijlocul pietei era singurul zgomot.

Podul Carol, plin cu statui ofera cea mai buna panorama asupra orasului. A fost construit de Petr Parler, la comanda lui Carol al IV-lea, imparat al Imperiului Roman. De pe pod se vad toate turnurile orasului (se spune ca sunt peste 100). Din mijlocul podului, se poate admira panorama orasului, si, in plus, din cand in cand pe sub el trec vapoarele de pasageri pe raul Vltava, oferind celor neavizati posibilitatea observarii deschiderii si inchiderii ecluzelor pentru trecerea pe sub pod. Spectacolul e impresionant.

Orasul vazut de pe pod
Tot aici e locul de intalnire al artistilor ambulanti, care profita ca e o zona turistica circulata si canta, ori picteaza, etalandu-si astfel talentele, in speranta ca vor mai castiga astfel un banut.

Imagine de sus, de la Castel
Orasul e dominat de Castel- Hrad, care, datorita pozitiei sale, poate fi vazut din aproape orice parte a orasului. Iar seara, ofera un spectacol de lumini, care se oglindesc in Vltava. Am urcat la castel pe niste trepte “imperiale”, largi, impunatoare, iar privelistea pe care ne-a oferit-o orasul, ramas undeva, dedesubt a fost fantastica.

Praga vazuta de sus, de la Castel

Tot aici, in orasul vechi, impatimitii shoppingului isi pot satisface orice gust, incepand cu binecunoscutele cristale Swarovsky si posetele Vuitton, insa exista si magazine cu produse pentru orice buzunar.

Piata centrala este punctul de plecare pentru diverse excursii de la cateva ore pana la o zi, asa cum am gasit in cateva pliante pe care le-am luat de la hotel: turul castelului – pentru 400 coroane, ce dureaza 2 ore, vizita in cartierul evreiesc, pentru 400 coroane (tot 2 ore), o excursie la Fabrica de bere Staropramen- 600 coroane, fabrica ce a fost construita in 1118, dar se pot face diverse tururi cu cateva coroane: cu tramvaiul sau cu o bicicleta inchiriata, care ofera placerea descoperirii de catre fiecare a unui colt nestiut al orasului sau pur si simplu, pe jos, asa cum am preferat noi.
Ora 10 seara ne-a prins in Starometske Namesti, unde era atat de multa lume, incat pentru cateva clipe nu am stiut daca e vreun miting sau s-a intamplat ceva. Din fericire, toata lumea astepta sa apara figurinele ceasului astrologic. Au fost intampinate cu aplauze, iar bliturile aparatelor de fotografiat au brazdat intunericul, creind un spectacol de lumini.

Dupa ce adevaratul spectacol al figurinelor a luat sfarsit, linistea s-a astenut din nou, desi, acum toti incercau sa admire intreaga piata, care abia acum se descoperea, luminata feeric cu proiectoare, cu terase care imbiau trecatorii sa poposeasca la o cafea sau o bere sau, pur si simplu, sa se opreasca pe una din banci si sa respire aerul medieval.

BRATISLAVA, SLOVACIA

2009-01-08T09:18:00.000-08:00

Duminica, 10 august 2008

Bratislava, capitala Slovaciei. Prima oprire din periplul nostru in Europa.
Plecasem de acasa sambata, insa seara ne-a prin la Arad, asa ca am innoptat la o pensiune si duminica dimineata am pornit spre Bratislava.
La fosta granita intre Ungaria si Slovacia am platit vigneta pentru Slovacia si Cehia (18 euro pentru amandoua, 9 euro fiecare). Vanzatorul ne-a informat cu zambetul pe buze, mandru ca, macar la ghiseu fostele componente ale ex Cehoslvaciei sunt impreuna.

Ajungem in scurt timp in Bratislava. Orasul situat pe ambele parti ale Dunarii, cu o populatie de aproape o jumatate de milion de locuitori, influentat mult de culturile natiilor ce s-au asezat aici. De aceea, fiecare popor I-a dat o alta denumire: Pressburg, numele sub care e cunoscut si azi orasul in Germania, ungurii I-au zis Pozsony, cehii- Prespurk, latinii- Posonium.

Aici am descoperit conceptul de autostrada suspendata, cand, in cautarea unui hotel, ne-am trezit pe o autostrada deasupra orasului, traversandu-l practic dinspre vest spre est. Hotelul pe care l-am gasit, Jurki se afla chiar la baza unei iesiri din autostrada, in partea de est a orasului.

Cum cele mai multe cladiri istorice ale orasului sunt concentrate in “Orasul Vechi” (Stara Mesto), de la hotel autobuzele 66 si 98 merg spre acesta. Intrucat era o zi de vara frumoasa, am decis ca e mult mai placuta o plimbare pe jos, chiar daca GPS-ul indica aproximativ 9Km pana in centru.

Am inceput plimbarea cu o prima oprire la o terasa superba cu fantana arteziana, plina de verdeata , cu mobilier de ratan impletit si fotolii moi imbracate in piele.
Berea rece si foarte buna (Cerna Hora – Muntele Negru) a costat putin peste un euro.

Desi era duminica dupa-masa, erau foarte putine persoane in localuri, pe strazi sau prin parcuri. Apropierea de Austria si mai ales de Viena se face simtita in spirit. Terasele erau goale, am oprit la o bere la una care ne imbia cu fotoliile sub un umbrar. 1 euro e aproximativ 30 coroane slovace, o bere la terasa e 35 coroane, iar o pizza e in jur de 115-120 coroane (4 euro). Preturile la restaurante sunt doar cu 10 – 20% mai mari decat cele de la supermarket (am fost doar la Bila, sa ne luam cateva beri de drum a doua zi si ceva alimente).

Cladirea televiziunii slovace, apoi cea a radioului, ca o piramida rasturnata ne-au anuntat ca ne apropiem de centru. Cladirea radioului este emblematica pentru capitala Slovaciei. Din piata mare, tramvaiele urca spre Castel, una din constructiile monumentale ale orasului, construit pe un platou la 85 metri deasupra Dunarii. Si tot din piata centrala se coboara in vechiul centru istoric.
Am coborat la propriu. Centrul este sub nivelul pietei orasului, aici pastrandu-se Poarta Mihail, singura fortificatie ramasa din perioada medievala . Un complex de cladiri ridicate in secolele 14-15 alcatuiesc acum Muzeul Orasului, iar cladirea Bibliotecii Universitatii, ridicata in 1756 a fost folosita de parlamentul ungar la inceputul anilor 1800.

Centrul istoric al orasului e dominat de stilul baroc. Aici sunt palatele Grassalkovich- acum resedinta presedintelui slovac, palatul arhiepiscopal, acum sediul guvernului si Palatul Primate, unde e sediul primariei azi. Tot aici sunt catedralele Sf Martin, din secolele 13-16, aflata in Piata centrala, biserica franciscana, cea mai veche cladire religioasa din oras, iar biserica Sf. Elisabeta, cunoscuta si ca Biserica Albastra e construita in stil art-nouveau. Cel mai mare parc - Horsky Park este tot in perimetrul orasului vechi.

In orasul vechi, totul e …. vechi. Chiar si mobilierul teraselor de aici e cioplit in lemn, astfel incat sa se incadreze perfect in peisaj. Turistii s-au adunat aici, stradutele inguste fiind aglomerate incontinuu. Preturile insa la tersele din centru istoric sunt duble fata de localurile similare din partea moderna. E normal aici clientii abunda in comparatie cu centrul nou unde slovacii nu se prea ingesuie prin baruri.

La lumina felinarelor, umbrele cad pe cladiri, amintind de vremurile in care cetatea isi traia clipele de glorie. Turistii incearca sa fure cat mai mult din farmecul orasului si, desi e tarziu, sunt veseli si plini de viata. Chiar si ei mai in varsta se simte ca sunt molipsiti de veselia din jur.
Seara tarziu incantati de ceea ce vazusem dar rupti de oboseala, (aveam peste 10 Km parcursi pe jos), luam un taxi spre hotel. Primul iesit in cale. Nu mai avem chef nici de negociere, a cerut 10 Euro si i-am dat 10 euro.

AMSTERDAM

2009-01-07T09:22:00.000-08:00

August 2008. Canale, Anna Frank, felinare rosii, Rembrand…acestea sunt brandurile incontestabile ale Amsterdamului. Poate nu in aceasta ordine, insa acestea sunt primele cuvinte care pot sa descrie orasul.

Amsterdamul este orasul canalelor. Acestea deseneaza un fel de panza de paianjen pe harta. La baza acesteia este Central Station- Gara Centrala. Pe canale circula agale vaporase cu turisti. Insa cei mai multi prefera o plimbare la DAM, unde piata centrala e intesata. DAM-ul e cea mai faimoasa piata din intreaga Olanda, centrul oficial. Satul de pescari ce s-a transformat mai tarziu in Amsteldamme a fost construit incepand de aici pe la 1270. In piata se intalnesc hipiotii si travestitii din intreaga Europa inca din anii 60. Dam-ul a dat de fapt numele orasului, pentru ca initial Dam-ul a fost construit ca un zid de aparare, un fel de dig pentru stavilirea apelor Amstelului. Ulterior, Amstelul a devenit coloana vertebrala pe acre s-a dezvoltat Amsterdamul. In Dam pescarii obisnuiau odinioara sa isi vanda marfa, acum au loc ceremoniile oficiale, paradele, au loc evenimentele cel mai importante din viata metropolei si, totodata e locul preferat al turistilor datorita deschiderii. Este foarte aglomerata, intesata de magazine, este un loc predilect pentru spectacole in aer liber. Damul este punctul de plecare traditional al tuturor tururilor de oras, din piata radiaza strazile care duc spre cele mai importante atractii turistice, administrative si economice.

Monumentul national este situat in prelungirea pietei Dam si este un obelisc alb, in mijlocul pietei, construit dupa cel de al doilea razboi mondial pentru a comemora victimele. Unsprezece urne contin pamant din cele 11 regiuni ale Olandei, iar cea de a douasprezecea contine pamant din fosta colonie Indiile Olandeze de Est, acum Indonezia. A devenit un simbol al intregii tari. In seara de 4 mai, sarbatoarea Olandei, la ora 8, intreaga tara comemoreaza eroii prin 2 minute de liniste absoluta.
In fata monumentului se afla palatul regal- Koninklijk Paleis, o constructie masiva in stil clasicdeschis publicului din iunie pana in septembrie E construit intre anii 1648-1655. Se sprijina pe 13.659 piloni scufundati in solul mlastinos. . Noi I-am admirat fatada. Cu sculpturile impozante de pe fronton, care sunt o reprezentare alegorica a orasului, inconjurat de Neptun si de fiinte mitologice ale marii. Acum nu e folosit ca resedinta regala, aici au loc primirile si ceremoniile oficiale.
In laterala palatului regal se afla Nieuwe Kerk- Biserica Noua, ce ocupa un colt intreg al Dam-ului. Constructia acestei biserici a inceput in jurul anilor 1400, distrusa de un incendiu in 1645. Azi e de fapt o extensia a Dam-ului, aici au loc expozitii si dezbateri, conferinte si prelegeri. Un colt e ocupat de o cafenea, care se extinde in piata.
Alte cladiri din piata: De Waag-Casa de Evaluare, datand din 1488, construita ca poarta a orasului, folosita apoi de breslele mestesugaresti, Museum Amstelkring, in fapt o biserica catolica cu altar baroc, folosita intre 1661-1888 desi ritul catolic fusese scos in afara legii de la 1578, Muzeul Maritim al Olandei, un fost depozit naval, transformat acum in muzeu.
Tot in piata e si Muzeul Madame Tussaud al figurilor de ceara. Atractia pentru aceste statuete parea a fi mare, pentru ca sirul celor doritori sa le priveasca se intindea de-a lungul cladirii. Nu am intrat, am preferat sa admiram privelistea celor doua strazi principale ce pleaca din Dam: Raadhuissstraad- Strada Primariei si Rovin. Din pacate, strada cu felinarele rosii am ratat-o, fiindca am plecat spre Rotterdam. Abia seara am realizat cat de aproape eram, la doar o strada distanta. Ramane pe alta data, cand nu vom mai fi contra-cronometru.